Două jurnaliste au fost ucise luni în Mexic, au indicat autorităţile judiciare, care studiază toate pistele posibile pentru a determina motivele crimei.
Yessenia Mollinedo, directoarea site-ului de informaţii El Veraz, şi Sheila Garcia, cameraman, au fost împuşcate în Cosoleacaque, în statul Veracruz (est), se arată într-un comunicat al procuraturii, citat de AFP.
Această dublă crimă a avut loc la patru zile după asasinarea, joi, a lui Luis Enrique Ramarez, editorialist la El Debate, în statul Sinaloa (nord-vest).
El a fost al nouălea jurnalist ucis de la începutul anului, potrivit ONG-urilor pentru apărarea libertăţii presei Reporteri fără Frontiere (RSF) şi Articulo 19.
"Vom urmări toate pistele de anchetă" pentru a stabili motivele crimei "inclusiv activitatea lor jurnalistică", a declarat procurorul Veronica Hernandez, citat în text.
"Suntem pe cale să documentăm cazul, consultând alte surse", a declarat ONG-ul Articulo 19 care doreşte să confirme că moartea celor două victime este într-adevăr legată de activitatea lor jurnalistică.
Potrivit mai multor activişti, jurnaliştii trebuie să exercite alte activităţi profesionale din cauza situaţiei lor precare.
Luni, mai mulţi jurnalişti au manifestat în centrul capitalei Ciudad de Mexico, pentru a cere "încetarea violenţei şi asasinării jurnaliştilor în Mexic".
Cu aproximativ 150 de jurnalişti ucişi din anul 2000, Mexicul este una dintre cele mai periculoase ţări din lume pentru presă, potrivit RSF.