Două femei au fost ucise de rechin în Egipt. MAE confirmă că una dintre ele era româncă

Două femei au fost ucise de rechin în Egipt. MAE confirmă că una dintre ele era româncă
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O turistă româncă a fost ucisă de un rechin în Marea Roşie. Informaţia a fost furnizată iniţial de două surse pentru Reuters, iar ulterior confirmată de MAE.

Trupul femeii de vreo 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce o altă femeie, o austriacă de 68 de ani, a fost ucisă tot de un rechin.

Atacurile au avut loc la sud de orașul Hurghada, la 600 de metri unul de celălalt, a anunțat duminică Ministerul egiptean al Mediului.

Ministerul a format o comisie care va afla ce s-a întâmplat exact și eventualele motive științifice care au stat la baza atacurilor.

ADVERTISING

Autorităţile egiptene au închis pentru trei zile plaja din zona Golfului Sahl Hasheesh.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul româncei, după ce ambasada noastră la Cairo a fost notificată telefonic de agentul unei companii de turism.

"Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România", precizează MAE.

Având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile, care implica atacuri de rechin, MAE recomandă românilor care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această țară să urmeze sfaturile și recomandările autorităților locale în ceea ce privește zonele sigure de recreere și înot în mare.

ADVERTISING

Tragedie filmată

Despre prima victimă (femeia austriacă) ştim că nu a murit pe loc. În urma atacului, turista şi-a pierdut un braţ şi un picior. Cu toate acestea, ea a reuşit să înoate până la ţărm, în timp ce alte persoane au încercat să distragă atenţia rechinului. Puteţi vedea aici imagini de la incident, dar vă prevenim că sunt şocante.

Ulterior, femeia a murit din cauza şocului hemoragic în ambulanţa cu care era transportată la spital.

O sursă de securitate a adăugat că austriaca a locuit în Egipt în ultimii cinci ani împreună cu soțul ei egiptean.

ADVERTISING

Rechinii din Marea Roșie atacă foarte rar oamenii din apă, dacă aceștia se află în zonele desemnate ca sigure.

Totuşi, în 2018, un turist ceh a fost ucis de un rechin, în largul unei plaje egiptene din Marea Roșie, la fel ca și un german în 2015, iar în 2010, o nemțoaică a murit și alți patru turiști au fost grav răniți în urma unor atacuri la Sharm el-Sheikh, cea mai cunoscută stațiune din Egipt.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇