Donald Trump a purtat mască de protecţie în public, pentru prima dată de la începutul pandemiei (Video)

Donald Trump a purtat mască de protecţie în public, pentru prima dată de la începutul pandemiei (Video)

Preşedintele SUA Donald Trump a purtat sâmbătă, pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, mască de protecţie în public.

Preşedintele american a purtat masca în timpul unei vizite la Spitalul Militar Walter Reed, unde s-a întâlnit cu militari răniţi şi cu personalul medical, anunţă BBC.

”Nu am fost niciodată împotriva purtării măştii, dar chiar cred că există un loc şi un moment pentru asta”, a declarat Trump înaintea vizitei.

Angela Merkel, nevoită să explice de ce nu a fost văzută niciodată cu mască

ADVERTISING

Anterior, el a declarat că nu va purta mască, ironizându-l pe rivalul său democrat Joe Biden, care purta.

Sâmbătă, însă, Donald Trump a declarat: "Cred că atunci când eşti într-un spital, în special în această situaţie, unde discuţi cu o muţime de militari şi oameni care în unele cazuri abia au părăsit masa de operaţie, cred că este un lucru grozav să porţi mască”.

”Sunt total în favoarea purtării măştii”, a declarat preşedintele SUA în urmă cu o săptămână, la Fox News.

Trump afirmase ca nu va purta mască

Cu toate acestea, când Centrul American pentru Controlul Bolilor a început în aprilie să recomade oamenilor să poarte mască în public pentru a pentru a opri răspândirea virusului, Trump le-a declarat reporterilor că nu va urma această recomandare, notează BBC.

ADVERTISING

El a spus că nu se vede purtând mască în timp ce întâmpină preşedinţi, prim-miniştri, dictatori, regi, regine.

Unele relatări de presă au sugerat că în mod repetat consilierii i-au cerut preşedintelui Trump să poarte mască în public.

Trump Wears Face Mask During Visit to Walter Reed Hospital

Citește și:

SUA au depăşit pragul de 3 milioane de cazuri de COVID-19, dar Trump spune că lucrurile merg bine

Trump spune că 99% din contaminările cu COVID-19 sunt ”inofensive”

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇