SUA au depăşit pragul de 3 milioane de cazuri de COVID-19, dar Trump spune că lucrurile merg bine

SUA au depăşit pragul de 3 milioane de cazuri de COVID-19, dar Trump spune că lucrurile merg bine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a notificat oficial ONU cu privire la retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a reacţionat cu întârziere la pandemie, relatează AFP.

Prima putere economică a lumii este de departe ţara cel mai puternic afectată de pandemie, atât în privinţa numărului de cazuri, cât şi în privinţa numărului de morţi, într-un context mondial în care numărul infecţiilor creşte din nou şi în care sunt reintroduse măsuri de izolare.

ADVERTISING

"Până în acest moment, am testat peste 39 de milioane de americani. Dintre ei, peste trei milioane de americani au fost testaţi pozitiv şi peste 1,3 milioane de americani s-au recuperat", a declarat vicepreşedintele american Mike Pence la Casa Albă, în timp ce bilanţul Universităţii Johns Hopkins a fost actualizat la 3.009.611 de cazuri, dintre care 131.521 de morţi.

După o stabilizare a epidemiei în primele sale focare, în special la New York, SUA se confruntă de câteva săptămâni cu o înmulţire a infecţiilor în Sud şi în Vest.

ADVERTISING

Trump încă nu crede

Americanii nu au ieşit niciodată din primul val de epidemie, care s-a deplasat geografic, iar indicatorii sunt pe roşu în mai multe dintre cele mai populate state, cum ar fi Texas şi Florida.

Preşedintele Donald Trump neagă realitatea acestei resurgenţe şi a scris miercuri pe Twitter că "rata mortalităţii legate de coronavirus a scăzut de zece ori".

"Am urcat. Nu am scăzut niciodată la nivelul de bază, iar acum urcăm din nou", şi-a exprimat îngrijorarea Anthony Fauci, cel mai înalt expert în boli infecţioase al administraţiei americane, care trage tot mai puternic semnale de alarmă.

ADVERTISING

În dezacord cu Fauci, Trump a persistat: "Suntem într-o poziţie bună (…) Am făcut treabă bună. Cred că în două, trei, patru săptămâni, vom fi într-o poziţie excelentă".

În plină criză sanitară, el a notificat ONU despre retragerea SUA din OMS, acuzată că a întârziat să reacţioneze după apariţia virusului în China în decembrie, cu scopul de a menaja Beijingul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇