Donald Trump a fost scos de pe buletinul de vot din Colorado și nu mai poate candida în acest stat

Donald Trump a fost scos de pe buletinul de vot din Colorado și nu mai poate candida în acest stat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Supremă din Colorado a hotărât că Donald Trump nu este eligibil pentru preşedinţie din cauza acţiunilor sale în timpul alegerilor din 2020 şi a ordonat retragerea buletinelor de vot cu numele său de la alegerile primare republicane din acest stat, în vederea participării la scrutinul prezidenţial din 2024.

Curtea Supremă a menţinut decizia de primă instanţă din noiembrie, care concluziona că Trump „s-a angajat într-o rebeliune pe 6 ianuarie 2021” în timpul atacului asupra Capitoliului. Pe de altă parte, a considerat că al 14-lea amendament la Constituţie, invocat pentru a-i revendica ineligibilitatea, se aplică unui preşedinte.

ADVERTISING

Ea a suspendat însă această decizie până pe 4 ianuarie, în cazul unui recurs în faţa Curţii Supreme a SUA, transmite AFP.

Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump susţine că decizia e "nedemocratică" și a anunțat că va face "rapid apel".

"Curtea Supremă din Colorado a emis în această seară o decizie complet eronată şi vom depune rapid un apel la Curtea Supremă a Statelor Unite şi o cerere concomitentă de suspendare a acestei decizii profund nedemocratice.

Avem încredere deplină că Curtea Supremă a SUA va decide rapid în favoarea noastră şi va pune în sfârşit capăt acestor procese antiamericane", a declarat Steven Cheung, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇