Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce ar fi sustras de la un numismat din localitate o colecţie de monede vechi, aproape 500 dintre acestea fiind recuperate, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Furtul a fost sesizat Poliţiei Anina de către un colecţionar, membru al Societăţii Române de Numismatică, acesta reclamând luni că i-ar fi fost sustrasă din locuinţă o colecţie de monede vechi.
După numai o zi, poliţiştii au identificat doi bărbaţi, în vârstă de 29 şi 32 de ani, din Anina, bănuiţi de comiterea furtului şi au recuperat 492 de monede, emise în diferite perioade istorice, suspecţii fiind puşi ulterior sub control judiciar.
"Faţă de cele două persoane bănuite a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Monedele urmează a fi expertizate de către specialişti din cadrul Ministerului Culturii, în vederea stabilirii apartenenţei la patrimoniul cultural naţional şi a valorii acestora", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
Cercetările au fost desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Caraş-Severin, cu sprijinul poliţiştilor din oraşul Anina, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru furt calificat.