Descinderi cu mascații la români care au cazat ucraineni doar pe hârtie: Au primit pe nedrept 2,6 milioane de lei

Descinderi cu mascații la români care au cazat ucraineni doar pe hârtie: Au primit pe nedrept 2,6 milioane de lei
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii din Maramureș fac, joi dimineața, 117 percheziții, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți funcționari și 102 persoane care ar fi obținut pe nedrept fonduri de la stat pentru cazarea refugiaților ucraineni.

Aceştia au reuşit să obţină ilegal peste 2,6 milioane de lei.

Este o amplă operaţiune cu sprijin de la poliţişti din Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Mureş, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, anunţă Poliţia Română.

ADVERTISING

”Vizaţi sunt funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi.

Totodată, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie a.c., la unitatea administrativ teritorială un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceştia să obţină ilegal 9.765.070 de lei din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară”, arată sursa citată.

ADVERTISING

Această sumă de bani a fost ”blocată” în conturi, fiind amânată plata.

Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇