Declarație comună a Rusiei și Chinei prin care denunță influența SUA și NATO în Europa şi Asia

Declarație comună a Rusiei și Chinei prin care denunță influența SUA și NATO în Europa şi Asia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China şi Rusia au publicat vineri o ”Declaraţie comună” în care denunţă influenţa americană şi rolul alianţelor militare occidentale – NATO şi AUKUS – atât în Europa, cât şi în Asia pe care-l consideră ”destabilizator”.

Declaraţia comună ruso-chineză ”privind intrarea relaţiilor internaţionale într-o nouă eră” a fost publicată cu ocazia unei întâlniri, vineri, a lui Xi Jinping cu Vladimir Putin, la Beijing, chiar înaintea ceremoniei deschiderii JO, relatează AFP.

Cele două ţări, care întreţin relaţii tot mai tensionate cu Statele Unite, denunţă în acest text rolul ”destabilizator” al Statelor Unite la adresa ”stabilităţii şi unei păci echitabile” în lume.

ADVERTISING

Ele declară că ”se opun oricărei extinderi vitoare a NATO”, un ecou al principalei pretenţii a Moscovei în vederea unei dezescaladări a tensiunilor ruso-occidentale în Ucraina.

China și Rusia îndeamnă ”Alianţa Nord Atlantică să renunţe la abordările sale ideologice care datează din al Doilea Război Mondial”.

Cele două țări se poziţionează în spatele conceptului de ”indivizibilitatea securităţii”, pe care se bazează Kremlinul în cererea retragerii NATO din vecinătatea sa, şi argumentează să securitatea unora nu poate să aibă loc în detrimentul altora - în pofida dreptului fiecărui stat, şi deci şi al Ucrainei, de a alege alianţele din care să facă parte.

ADVERTISING

Moscova şi Bejingul denunţă, de asemenea, ”influenţa negativă la adresa păcii şi stabilităţii în regiune a strategiei indo-pacifice a Statelor Unite.

Cele două capitale se declară totodată ”îngrijorate” de înfiinţarea în 2021 a Alianţei militare a Statelor Unite, Regatului Unit şi Australiei (AUKUS), şi apreciază că această uniune - în centrul căreia se află construirea unor submarine nucleare - ”afectează probleme de stabilitate strategică”.

În plan economic, cele două ţări au semnat acorduri strategice - fără să dezvăluie valoarea acestora.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇