Dan Vîlceanu a demisionat din Guvern (Video)

Dan Vîlceanu a demisionat din Guvern (Video)

Dan Vîlceanu a anunțat, miercuri după amiază, că și-a înaintat demisia din Guvern, așa cum precizase că va face înca de zilele trecute, în contextul în care și Florin Cîțu a demisionat de la șefia PNL.

Vîlceanu a explicat că pleacă de la șefia Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), asa cum a plecat și din functia de secretar general al PNL, odată cu colegul său, cu care făcuse echipă.

„Voi avea o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă şi în urma acestei discuţii aş vrea să îmi înaintez demisia şi din funcţie de ministru al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, având în vedere faptul că am plecat într-o echipă, e vorba de o echipă care ca orice echipă se baza şi pe încredere şi sunt convins că la momentul ăsta nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi coeziune de care este nevoie într-o echipă guvernamentală. Voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest”, a afirmat Dan Vîlceanu, sâmbătă la sediul PNL.

ADVERTISING

Astăzi, Dan Vîlceanu a anunțat că a discutat cu premierul Ciucă, i-a înaintat demisia sa, iar apoi a susținut o conferință de presă în care a făcut bilanțul scurtului său mandat și a vorbit despre jaloanele PNRR care au fost închise conform discuțiilor cu Comisia Europeană.

USR are altă opinie: Planul de țară se târâie înainte. USR: Au fost îndeplinite 19 jaloane PNRR, 2 sunt în aşteptare şi 3 blocate (Document)

În acest moment, la conducerea MIPE urmează să fie desemnat un interimar și apoi un ministru plin, după ce coaliția PSD-PNL-UDMR va ajunge la un acord.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dan Vîlceanu a subliniat că premierul este cel care va decide când și cine va prelua interimatul.

”Decizia este a premierului, pe cine va numi interimar. Eu îmi voi continua mandatul până la apariția decretului în Monitorul Oficial, asa cum prevede legea”, a declarat Dan Vîlceanu, arătându-se convins că odată cu acel decret va apărea în Monitorul Oficial și decretul de numire a interimarului, dar nu știe când se va întâmpla asta.

În ceea ce privește partidul, el a reamintit că este președintele PNL Gorj și a spus că își va continua activitatea în această calitate.

ADVERTISING

Toate declarațiile pot fi urmărite în format video aici:

Conferința de presă susținută de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu

Conferința de presă susținută de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu

Publicată de Privesc.Eu pe Miercuri, 6 aprilie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇