Cutremur puternic în Japonia, cu victime UPDATE Zeci de replici și alertă de tsunami (Video)

Cutremur puternic în Japonia, cu victime <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Zeci de replici și alertă de tsunami (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cutremur puternic a avut loc, luni, în Japonia. Seismul, evaluat cu o magnitudine de 7,6, a zguduit puternic centrul și nordul Japoniei. Seismul a fost urmat de zeci de replici și a fost emisă alertă de tsunami. Au fost confirmate patru decese și mai multe persoane s-ar putea afla sub dărâmături. Mai multe cutremure puternice în zonă, unde activitatea seismică mocnește de peste trei ani, ar putea avea loc în zilele următoare, au avertizat autoritățile.

Potrivit U. S. Geological Survey, seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, iar la nici 10 minute a fost urmat de o replică de magnitudine 6.2.

ADVERTISING

Cutremurul a fost resimțit în Tokyo și în zona Kanto.

O alertă majoră de tsunami a fost emisă pentru mare parte din coasta de vest a țării, informează The Japan Times. Avize de tsunami au fost emise până în nordul insulei Hokkaido şi în sudul insulei Kyushu.

Avertizarea de tsunami i-a făcut pe oameni să părăsească rapid zonele de coastă din prefecturile Ishikawa, Niigata, Toyama și Yamagata.

UPDATE 1: 20 de cutremure cu magnitudinea 4 sau mai puternice au avut loc în largul coastelor prefecturii Ishikawa şi a prefecturii vecine Niigata, între orele 16:06 şi 17:29.

ADVERTISING

Cel puțin 30 de clădiri s-au prăbușit în Ishikawa, a anunțat departamentul de pompieri din orașul Wajima.

În oraşele din zona afectată au fost raportate pene de curent şi conducte de apă sparte, în timp ce drumurile principale sunt închise din cauza fisurilor şi a altor pagube.

Imagini din oraşul Wajima cu case prăbuşite şi avariate, alături de drumuri cu fisuri uriaşe, au fost difuzate de NHK, postul public de televiziune din Japonia. Pagubele par a fi rezultatul cutremurului şi nu al tsunami-ului de 1,2 metri care a lovit zona.

UPDATE 2: Primii pacienți, răniți, au început să ajungă la spitalul oraşului Suzu din prefectura Ishikawa, relatează The Guardian. Mulţi dintre răniţi au fracturi. Transportul răniţilor este întârziat din cauza drumurilor avariate. Spitalul funcţionează cu ajutorul generatoarelor, deoarece curentul electric a fost întrerupt în cartier.

ADVERTISING

Unele case au fost distruse și au fost trimise unități ale armatei pentru a ajuta la operațiunile de salvare. Mii de locuințe au rămas fără curent electric, iar zborurile și serviciile feroviare din regiune au fost afectate și ele.

UPDATE 3: Două persoane şi-au pierdut viaţa, a anunţat poliţia, citată de agenţia Kyodo. Cele două persoane au fost găsite fără semne vitale în oraşul Nanao din Peninsula Noto unde a fost localizat epicentrul seismului. Alte persoane sunt prinse sub dărâmături.

UPDATE 4: Autorităţile japoneze au confirmat decesul al patru persoane.

Și Rusia a emis o alertă de tsunami pentru coasta vestică a insulei Sakhalin. O evacuare este în curs de desfăşurare, a anunţat departamentul regional pentru situaţii de urgenţă, potrivit agenţiei TASS.

Ar putea urma și alte cutremure

Mai multe cutremure puternice în zonă, unde activitatea seismică mocnește de peste trei ani, ar putea avea loc în zilele următoare, a declarat oficialul JMA Toshihiro Shimoyama.

În declarațiile făcute în fața presei la scurt timp după producerea cutremurului, premierul Fumio Kishida a avertizat, de asemenea, locuitorii să se pregătească pentru alte cutremure.

"Locuitorii trebuie să rămână în alertă pentru alte posibile cutremure și îi îndemn pe oamenii din zonele în care se așteaptă tsunami să se evacueze cât mai repede posibil", a declarat Kishida.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇