Prognoze 2024: Cum vor evolua cursul, inflația și dobânzile

Prognoze 2024: Cum vor evolua cursul, inflația și dobânzile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Erste/BCR anticipează că în 2024 BNR va reduce gradual dobânda-cheie, până la 5,75% la sfârşitul anului. Dezinflaţia ar urma să continue şi rata inflaţiei IPC ar putea să ajungă la 5,3% an/an până la sfârşitul anului 2024, de la 8,1% în octombrie 2023. Cursul ar urma să fie de 5,1 lei/euro.

Procesul de scădere a inflaţiei va continua în 2024, deşi într-un ritm mai lent, iar BNR va începe să reducă dobânda-cheie cel mai probabil spre mijlocul anului viitor, în timp ce dobânzile pe piaţa interbancară vor continua să scadă, iar cursul valutar va depăşi 5 lei/euro, urmând să fie relativ stabil în 2024, anticipează analiştii de la Erste/BCR.

ADVERTISING

„Ne aşteptăm ca dezinflaţia să continue şi IPC să ajungă la 5,3% an/an până la sfârşitul anului 2024, de la 8,1% în octombrie 2023. Ne aşteptăm la presiuni inflaţioniste uşor mai mari la începutul anului viitor pe fondul modificărilor anunţate pentru impozitele indirecte şi după efectul invers presupus provenit din eliminarea plafoanelor la produsele alimentare de bază în februarie 2024“, scriu analiştii de la Erste/BCR în cel mai recent raport.

Cea mai recentă prognoză a BNR anticipează inflaţia anuală IPC la 4,8% la sfârşitul anului 2024: „Nu ne aşteptăm ca inflaţia să atingă intervalul ţintit în următorii ani. Anticipăm inflaţia de bază la 5,7% an/an până în decembrie 2024, rămânând peste inflaţia totală pe toată perioada de doi ani-înaintea orizontului de prognoză.“

ADVERTISING

Cele mai recente prognoze ale BNR arată că inflaţia va scădea sub rata-cheie, aflată în prezent la 7%, în cel de-al doilea trimestru al anului 2024, urmând să ajungă la 6,8% an/an până la sfârşitul trimestrului al doilea din 2024.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇