Un cutremur puternic a lovit, vineri, centrul Myanmarului. Seismul cu magnitudine de 7,7 a fost resimțit puternic și la Bangkok, capitala Thailandei, aflată la peste o mie de km distanță. Aici, un zgârie nori aflat în construcție s-a prăbușit, zeci de oameni fiind prinși sub dărâmături.
Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a anunțat că, în jurul orei locale 12:50, a avut loc un seism cu o magnitudine de 7,7, care s-a produs la o adâncime de 10 km. Cutremurul a fost urmat, 12 minute mai târziu, de o replică puternică, de 6,4 magnitudine.
Cel puțin 144 de persoane au murit în Myanmar, iar peste 700 au fost rănite. De asemenea, s-a confirmat că 8 persoane au murit în Bangkok. Bilanțul este așteptat să crească, având în vedere că sunt încă persoane date dispărute.
spotmedia.ro v-a prezentat cele mai importante informații din zonele afectate de seism:
- Nu există informații despre victime români - Ministerul de Externe a anunțat că nu a fost informat până în prezent despre existenţa victimelor cetăţeni români în urma cutremurului din Myanmar (nu au fost notificate Ambasadele României la Beijing, Bangkok şi New Delhi).
- Scene de groază - Seismul puternic s-a simțit în cel puțin cinci țări, unde a provocat prăbușirea mai multor imobile. Cei care au trăit pe pielea lor seismul au relatat scene de groază. Oameni care fugeau disperați pe străzi, strigând după ajutor și clădiri care se clatină sau se prăbușesc sub privirile lor. Detalii AICI.
- Sute de morți și răniți - Cel puțin 144 de persoane au murit în Myanmar, a anunțat televiziunea de stat a țării pe Telegram. De asemenea, 732 de persoane au fost rănite în urma cutremurului și a replicilor din această dimineață.
- 8 morți în Bangkok - S-a confirmat că opt persoane au fost ucise în Bangkok, a declarat guvernatorul orașului, Chadchart Sittipunt.
- Clădiri prăbușite. Martorii oculari au vorbit despre prăbușirea mai multor clădiri în ambele țări în care s-a resimțit seismul. Pe site-urile de socializare au fost distribuite imagini cu dezastrul provocat de unda seismică.
- Crește numărul persoanelor dispărute. Ministrul thailandez al Apărării a declarat că 90 de persoane sunt dispărute și trei au fost găsite decedate, în zona unde s-a prăbușit o clădire de 30 de etaje aflată în construcție, la Bangkok, relatează The Guardian. Inițial se vorbea despre 43 de muncitori prinși sub dărâmături.
- Estimări care dau fiori. Zeci de mii de oameni ar fi putut muri în cutremurele de vineri, potrivit unei estimări a experților americani de la Serviciul Geologic al Statelor Unite. Agenția guvernamentală SUA a remarcat faptul că „populația din această regiune locuiește în structuri care sunt vulnerabile la cutremur, deși există structuri rezistente”, scrie Sky News.
- UE sare în ajutorul sinistraților. Uniunea Europeană (UE) este pregătiră să furnizeze un ajutor de urgenţă Myanmarului şi Thailandei, anunţă vineri preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen. ”Scene sfâşietoare în Myanmar şi Thailanda după cutremurul devastator. Mă gândesc la victime şi familiile lor”, scrie ea pe X.
- Celulă de criză la Bangkok. La scurt timp de la producerea seismului, premierul Thailandei, Paetongtarn Shinawatra, a declarat stare de urgență. Guvernatorul Bangkok-ului, Chadchart Sittipunt, a dispus înființarea imediată a unui centru de comandă de răspuns la cutremur. El a instruit toate autoritățile regionale și spitalele să evalueze daunele.
- Stare de urgență. A fost declarată stare de urgență în șase regiuni din Myanmar, Sagaing, Mandalay, Magway, Bago, statul Shan de Est și Naypyidaw, potrivit BBC.
- Bursa s-a închis. Unda de șoc a atins și Bursa de valori din Thailanda, care a anunțat vineri că se închide temporar.
- Pod prăbușit în Myanmar. Informațiile din Myanmar sosesc greu, din cauză că țara se află sub dictatură militară. Cu toate acestea, un clip video arată cum un pod lung de peste un kilometru s-a prăbușit. Junta militară a declarat stare de urgență în șase regiuni și a cerut ajutor internațional.
- Copii acoperiți de mormane de moloz. Tot în Myanmar, aflăm că mai multe clădiri s-au prăbușit în Mandalay, în timp ce un lăcaș de cult s-a prăbușit în orașul Taungoo și 20 de copii au fost prinși sub dărâmături.
- S-a zgâlțâit și China. Unda seismică s-a resimțit și în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei, potrivit Agenției pentru cutremur din Beijing, care a anunțat că aparatura sa a măsurat o magnitudine de 7,9.