Cutremur de 5,7 grade în Iran (Video)

Cutremur de 5,7 grade în Iran (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zdruncinat duminică provincia Fars din sudul Iranului, a anunţat postul public de televiziune iranian, citat de Reuters.

Nu există deocamdată informaţii privind eventuale victime ori pagube în urma seismului care s-a produs în jurul orei locale 19:00 (14:30 GMT), la o adâncime de 11 kilometri.

Potrivit media locale, cutremurul a fost resimţit în mai multe localităţi din provincie, epicentrul fiind localizat în apropierea oraşului Khesht.

Mai multe echipe de salvare au fost trimise în regiune, iar spitalele din zonă sunt în stare de alertă.

Iranul, al cărui teritoriu este traversat de mai multe falii seismice, este una din ţările lumii cele mai afectate de cutremure. În 2003, un seism cu magnitudinea 6,6 în provincia Kerman a ucis 31.000 de oameni şi a devastat oraşul istoric Bam

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇