Cum recrutează Kremlinul ucraineni disperați și îi determină să-și trădeze țara

Cum recrutează Kremlinul ucraineni disperați și îi determină să-și trădeze țara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Războiul din Ucraina nu se poartă doar pe front. Rusia exploatează sărăcia și vulnerabilitatea pentru a recruta agenți chiar în inima Ucrainei.

Jurnaliștii de la Politico au stat de vorbă cu Olena și Bohdan, doi tineri care au acceptat să spioneze pentru câteva mii de grivne. Povestea lor dezvăluie mecanismul prin care Kremlinul transformă disperarea în trădare.

Atrași în capcană

Doi tineri aveau nevoie disperată de bani. Atunci a intervenit Kremlinul.

Cei doi stau într-o încăpere de interogatoriu. Sunt încătușați și însoțiți de agenți înarmați ai Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Este pentru prima dată când cuplul se vede după o lună. Amândoi sunt reținuți într-un centru de detenție până la procesul pentru acuzații de trădare, scrie Politico.

Olena este blondă, cu trăsături delicate, aproape copilărești, iar Bohdan este un tânăr atletic. Amândoi își recunosc vina de a fi colaborat cu Rusia, sperând că astfel vor obține o condamnare de doar 15 ani în închisoare, în locul unei pedepse pe viață.

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) i-a acuzat pe Olena și Bohdan că au folosit camere de spionaj pentru a monitoriza livrările de arme occidentale și o secție de poliție, precum și că se pregăteau să dezvăluie rușilor amplasamente ale apărării antiaeriene din regiunile Kiev și Cernihiv. Au fost prinși de agenții SBU.

Bohdan și Olena nu sunt singuri. SBU a investigat peste 24.000 de cazuri de infracțiuni împotriva securității naționale a Ucrainei de la februarie 2022 și peste 4.100 de dosare de trădare de stat, dintre care mai mult de 2.300 se află în prezent pe rol, a transmis serviciul de presă al SBU.

Infracțiuni și delicte

„Totul a început când am găsit un anunț pe un canal de Telegram numit Jobs in Kyiv. Anunțul promitea bani ușori. Am început să facem asta pentru că aveam realmente nevoie de bani, ca majoritatea oamenilor din Ucraina în zilele noastre”, a spus Olena.

„Ne doream foarte mult să trăim împreună, dar eram îndatorați, munceam mult, ne certam des pentru că nu aveam bani”, a spus Bohdan.

La început, Olena și Bohdan au fost rugați să verifice supermarketuri locale, să fotografieze rafturi și etichete de preț și să verifice programul magazinelor. Dar, treptat, sarcinile s-au schimbat.

Au primit ordine să amplaseze camere lângă o secție de poliție, apoi pe o linie ferată folosită pentru transportul armelor occidentale către Ucraina. A urmat sarcina finală: instalarea unor camere de spionaj pentru identificarea pozițiilor de apărare antiaeriană din regiunea Kiev.

Bohdan a recunoscut că și-a dat seama că lucrează pentru Rusia încă după primele două misiuni, dar a preferat să „gândească pozitiv”.

Sarcinile pot varia: de la fotografierea fabricilor militare, căilor ferate, infrastructurii electrice și rafinăriilor - informații care ajută Rusia să localizeze ținte și să ghideze rachete și drone - până la bombardarea centrelor de recrutare sau incendierea mașinilor militare.

Au ajutat Rusia pentru bani

La patru ani de război brutal, motivația trădătorilor este mai degrabă financiară decât ideologică. Puțini aliați pro-ruși mai rămân pe teritoriul controlat de Ucraina, iar Rusia vânează agenți printre cei săraci și disperați, care au nevoie de bani, au spus mai mulți oficiali SBU.

Olena și Bohdan recunosc că au ajutat Rusia pentru bani. Ea lucra ca bucătăreasă la fast-food, uneori 12-16 ore pe zi pe salarii mici, iar el avea joburi ocazionale.

„Recompensa poate începe de la câteva sute până la câteva mii de grivne, fără garanția că vor fi plătiți de fapt. Olena și Bohdan primeau între 400 și 3.000 de grivne (8-62 euro) pentru o misiune”, a spus oficialul SBU.

Chiar și cu banii primiți de la Moscova, abia reușeau să supraviețuiască.

Jocul Kremlinului

SBU spune că Rusia direcționează resurse semnificative pentru a destabiliza Ucraina din interior.

Biroul de Investigații al Ucrainei, principala agenție de aplicare a legii, a înregistrat 1.500 de dosare penale pentru trădare împotriva oficialilor, judecătorilor, militarilor și polițiștilor ucraineni din 2022 încoace.

„Fiecare fapt de înaltă trădare, colaborare, sprijinire a statului agresor și alte infracțiuni este investigat temeinic de către organele de drept, în funcție de competența lor”, a transmis SBU.

Apoi există problema ucrainenilor care trăiesc sub ocupație rusă, unde lupta pentru supraviețuire îi poate pune în conflict cu legea ucraineană.

„În niciun caz nu justific colaboratorii reali. Dar mulți dintre cei judecați pentru colaboraționism sunt doar oameni care încearcă să supraviețuiască sub ocupația rusă”, a spus Hanna Rassamakhina, șefa Departamentului War and Justice din cadrul organizației Media Initiative for Human Rights.

„Vedem că orice persoană rămasă în teritoriul ocupat, obligată să caute de lucru, mijloace de trai, este desigur în contact cu autoritățile de ocupație împotriva voinței sale, iar o astfel de persoană nu poate fi sigură 100% că nu va fi acuzată ulterior de colaboraționism.”, mai spune Rassamakhina.

În timp ce inculpații mai vizibili își pot permite avocați scumpi pentru a încerca să reducă pedepsele, acest lucru este puțin probabil pentru Bohdan și Olena.

„Un avocat profesionist este adesea suficient pentru a distruge acuzația. Dar mulți dintre acești oameni nu își pot permite unul. În final, instanțele acceptă argumentele acuzării, iar oamenii aceștia sunt condamnați”, a spus Rassamakhina.

De aceea, mulți inculpați acceptă acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru a reduce severitatea pedepsei.

Preferă închisoarea decât să meargă pe front

Olena și Bohdan s-au împăcat cu ideea că probabil nu se vor mai vedea timp de cel puțin 15 ani. Plănuiesc să se reîntâlnească după executarea pedepsei.

Întrebat despre posibilitatea de a fi eliberat condiționat dacă ar accepta să servească în armata ucraineană, Bohdan a spus că ar prefera să rămână în închisoare.

„Am vorbit deja cu niște deținuți despre asta și, știți… Oamenii nu se întorc de acolo… Și nu vreau să-mi irosesc viața degeaba”, a spus Bohdan.

G.P.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇