Somnul îl târăște înapoi, în nenorocirile de pe front, aude din nou bombele care cad și vede exploziile, iar atunci fuge cu disperare, ca să scape. Coșmarul e atât de intens, încât își imploră doctorul să-l ajute. „O să-mi distrugă mintea. Faceți ceva”, îi spune Witalij Miscow, în vârstă de 45 de ani, medicului. Tranchilizantele și terapia pe care o face la un centru de tratament din Kiev pentru soldați îl ajută să țină, cât de cât, demonii în frâu.
Miskow își continuă recuperarea la clinica de reabilitare de lângă Kiev. Pe lângă medicamente, centrul le oferă celor 220 de pacienți proceduri care includ yoga, acupunctură, ultrasunete și alte terapii.
"Sunt fericit că sunt încă viu", spune el. Dar tot izbucnește în plâns când vorbește despre bombardamentele care i-au ucis câțiva camarazi. "M-am obișnuit cu aceste trăiri, dar încă e foarte, foarte greu. Dacă n-ai trecut prin asta, n-ai cum să înțelegi, n-o să înțelegi".
Când pacea se va așterne din nou în Ucraina, mii de soldați se vor întoarce acasă precum Miskow, cu o afecțiune cunoscută ca sindromul/tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), notează AP.
Psihologii, ofițerii care se ocupă de veterani și foștii luptători care au coșmaruri, amintiri repetitive și alte tulburări psihologice lucrează deja pentru a reduce proporțiile potențialei crize de sănătate mintală cu care se vor confrunta soldații și familiile lor după încheierea războiului.
Prin creșterea gradului de conștientizare și finanțare pentru îngrijirea sănătății mintale și prin formarea consilierilor care să discute cu soldații despre traumele psihologice, scopul este prevenirea problemelor legate de PTSD, inclusiv sinuciderile, violența în familie, abuzul de alcool și droguri.
"Îți ataci copiii, soția"
Sergentul Maxim Pasicinik spune că viața civilă a fost "foarte complicată" pentru el după ani de luptă cu forțele pro-ruse în estul Ucrainei și după invazia Rusiei. Expunerea de lungă durată la stresul războiului, moartea și distrugerea din jurul său i-au provocat militarului de 28 de ani o gamă largă de simptome de PTSD. El se teme că și alți militari și familiile lor ar putea avea aceleași probleme.
"Repercusiunile vin mai târziu. Ai un zgomot în urechi, începi să vomiți, vii acasă cu fluctuații constante ale tensiunii arteriale și îți ataci membrii familiei, copiii, soția", explică el.
"Crezi tot timpul că cineva te urmărește, gândești întruna, faci abuz de medicamente și alcool, te pierzi. Dacă ai nevoie de ajutor, ești internat într-un spital psihiatric unde te transformă într-o legumă. Dacă arăți impulsuri de furie, îți dau tranchilizante și doar stai acolo", continuă fostul parașutist.
Pasicinik a luptat ultima oară chiar la începutul invaziei din 24 februarie. Unitatea lui a fost dusă noaptea cu elicopterele pentru a apăra o bază aeriană din apropiere de Kiev. Luptele intense i-au măcelărit picioarele - rănile erau atât de severe, încât ulterior a fost scos din serviciu.
Acum, veteranul cu o constituție atletică arată bine. Însă integritatea fizică poate ascunde suferințele interioare ale militarilor, subliniază Pasicinik. "Arată bine, dar nu sunt", spune el.
Pe 12 noiembrie, Pasicinik s-a întors la baza aeriană din Hostomel, unde a luptat și de unde îl bântuie și acum amintirile apăsătoare. Dar s-a întors ca un învingător - el a alergat un semimaraton (21 de kilometri) ca să strângă fonduri pentru tratamentul de care au nevoie zece veterani cu simptome.
Pasicinik e îngrijorat nu doar de riscul soldaților traumatizați de a se sinucide, ci și de posibilitatea ca aceștia să tragă în alte persoane și să recurgă la acte teroriste.
Un război psihologic bun pentru Ucraina
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului pentru problemele veteranilor din Ucraina, Iulia Vorona, spune că statisticile despre sinucideri și PTSD în rândurile foștilor soldați și familiilor lor nu pot fi făcute publice în timpul războiului din motive de securitate. Însă cu cinci luni înaintea invaziei, ministrul Iulia Laputina a spus că era deja o cerere mare pentru sprijin psihologic din partea familiilor militarilor care au luptat din 2014 contra separatiștilor din estul Ucrainei.
Ministrul, care are doctoratul în psihologie, și-a exprimat îngrijorarea că mulți dintre combatanți se vor întoarce în sate unde nu există vreun specialist. "Trebuie să clădim un sistem de asistență psihologică de urgență care să funcționeze și în cel mai izolat cătun", a spus ea.
Potrivit datelor din conflictele anterioare, aproximativ 20% din militarii expuși la luptele intense din Ucraina ar putea dezvolta PTSD, estimează psihiatrul britanic Neil Greenberg, profesor la King’s College University din Londra, care a lucrat timp de 23 de ani ca medic militar în marina Marii Britanii, inclusiv în Irak și Afganistan.
Spre deosebire de soldații care au luptat în Afganistan sau cei din armata americană care au luptat în războiul din Vietnam, soldații ucraineni duc un război pentru a-și apăra țara, cu sprijinul populației, cu un inamic evident și cu obiective și justificări solide. Toate acestea i-ar putea ajuta pe veteranii ucraineni să dezvolte probleme psihologice mai puține sau mai ușoare, apreciază Greenberg, întrucât "este un război psihologic bun pentru Ucraina".
Rețelele de socializare pun presiune pe soldați
Psihologul ucrainean Andrii Omelcenko se așteaptă să apară tot mai mulți solicitanți de ajutor. El pregătește acum 300 de voluntari, cu obiectivul de a ajunge la 2.000, care să le ofere sfaturi soldaților.
Omelcenko lucrează îndeaproape cu trupele pe front și când se întoarce în Kiev repară pe cât posibil traumele, prin conferințe video din biroul său de la etajul 17. Recent, a primit un apel de la un comandant de pe front care suferea de atacuri de panică crunte, după ce a văzut cum o rachetă i-a măcelărit trei soldați.
Bombardamentele de artilerie ale Rusiei au un impact puternic asupra luptătorilor ucraineni, spune expertul. Iar rețelele de socializare sunt încă o sursă de stres psihologic, pentru că le arată soldaților că, în timp ce ei sunt în tranșee, cei dragi și prietenii duc o viață cât de cât normală în comparație cu a lor. "E foarte dureros. Viața civilă are multe lucruri care nu sunt potrivite pentru a fi arătate", crede acesta.
Omelcenko primește și apeluri de la familii care îl întreabă cum să se descurce cu soldații care s-au întors complet schimbați de pe front - taciturni, distanți, pierduți în lumea lor. Psihologul a trecut prin aceeași experiență cu bunicul său, care a luptat când era tânăr în Al Doilea Război Mondial: "Bunicul meu nu a mai zâmbit niciodată."