Bărbatul suspectat că ar fi comis dublul asasinat de la Iaşi, El Bourkadi Ahmed Sami, a fost dat în urmărire naţională, după ce s-a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia, potrivit site-ului Poliţiei Române.
El ar fi asasinat doi tineri, un student la Medicină din Maroc de 25 de ani şi pe prietena acestuia, o fată de 23 de ani din comuna Miroslava, ale căror trupuri au fost descoperite vineri noaptea într-un imobil din Iaşi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au informat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un imobil din municipiul Iaşi, amplasat pe Strada Moara de Vânt, au fost găsite două cadavre.
Descoperirea a fost făcută de poliţişti, care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia. În 10 decembrie, el ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles.
Trupurile celor doi tineri aveau urme de violenţă, iar în imobil s-au identificat urme de ardere.
În urma descoperirii cadavrelor celor doi, mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar au fost lăsate să plece acasă după câteva ore.