Complot de răpire a unui ministru din Germania. Suspecţii voiau să scufunde ţara în întuneric

Complot de răpire a unui ministru din Germania. Suspecţii voiau să scufunde ţara în întuneric

Ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, a declarat că autorităţile au dejucat un complot care viza răpirea lui, ceea ce arată că există forțe care folosesc protestele împotriva restricțiilor Covid pentru a destabiliza statul și sistemul democratic al țării.

Procurorii au anunţat joi că au reținut patru persoane suspectate că au complotat să-l răpească pe ministru și să distrugă centrale electrice pentru a provoca o întrerupere a curentului la nivel național.

„Aceasta este o mică minoritate în societatea noastră, dar este extrem de periculos”, a declarat Lauterbach, într-o conferință de presă.

ADVERTISING

Suspecții fac parte din grupuri care au protestat la adresa restricțiilor Covid-19, afiliate mișcării de extremă dreapta „Reichsbuerger”, care neagă existența statului german modern, a precizat Parchetul din Koblenz, într-un comunicat.

„Acest lucru arată că protestele Covid nu numai că s-au radicalizat, ci că este vorba despre mai mult decât doar Covid”, a subliniat Lauterbach.

Complotul de răpire a ministrului este cel mai recent episod dintr-o serie de incidente care au scos în evidență furia unor germani față de restricțiile asupra celor nevaccinați și propunerile de a face vaccinarea obligatorie.

ADVERTISING

În decembrie, poliția a dejucat un complot al activiștilor antivaccinare de a-l ucide pe premierul landului Saxonia.

Campania de vaccinare din Germania nu prea mai merge, aproximativ 76,6% din populatie a primit cel putin o doză - mai puţin decât în alte state vest-europene, precum Italia sau Spania, unde cifrele sunt cu mult peste 80%.

Camera inferioară a Parlamentului Germaniei a respins săptămâna trecută vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru persoanele de peste 60 de ani, într-o altă înfrângere a cancelarului Olaf Scholz, care a fost deja nevoit să renunțe la planurile pentru vaccinarea obligatorie a tuturor adulţilor, pentru că nu a putut aduna o majoritate parlamentară.

ADVERTISING

Suspecții în cazul complotului de răpire au comunicat pe chat într-un grup numit Vereinte Patrioten (Patrioții Uniți), unde au scris că aveau de gând "să provoace condiții asemănătoare războiului civil și, în cele din urmă, să răstoarne sistemul democratic din Germania”, a mai transmis Parchetul.

Autoritățile au percheziționat, miercuri, 20 de proprietăți din mai multe landuri germane, confiscând inclusiv arme, muniție și o pușcă de asalt Kalaşnikov, numerar în euro și valută străină, precum și lingouri de aur și monede de argint. Ei au găsit, de asemenea, certificate de vaccinare falsificate și teste Covid.

Parchetul a cerut unui judecător să emită mandate de arestare pentru cei patru suspecți reținuți, toți cetățeni germani. Un al cincilea suspect este căutat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇