Ciucu pleacă în concediu în străinătate, cu acordul instanței

Ciucu pleacă în concediu în străinătate, cu acordul instanței
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a primit acordul instanței să plece în concediu în Portugalia, deși se află sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA.

Tribunalul București i-a permis să părăsească temporar România în perioada 3-12 iulie, decizia fiind definitivă.

Judecătorii au admis plângerea formulată de Ciucu împotriva unei ordonanțe emise de DNA și au dispus încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României pentru efectuarea concediului de odihnă.

"I s-a încuviințat inculpatului părăsirea temporară a teritoriului României pentru a se deplasa în Portugalia, în intervalul 03.07.2026-12.07.2026, în scopul efectuării concediului de odihnă, conform pachetului de servicii turistice achiziționat la data de 10 iunie 2026", se arată în hotărârea Tribunalului București.

Săptămâna trecută, aceeași instanță respinsese ca nefondată contestația lui Ciucu împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de DNA.

Printre obligațiile impuse de procurori se numără și interdicția de a părăsi țara fără acordul organului judiciar, motiv pentru care primarul a solicitat ulterior permisiunea de a pleca în vacanță.

Într-o intervenție la Antena3, edilul a explicat că pleacă în concediu „ca tot omul” și a precizat că, pe perioada absenței sale, atribuțiile de primar general vor fi exercitate de viceprimarul Stelian Bujduveanu.

„Plec în concediu, ca tot omul. Muncesc de dimineață până seara”, a spus Ciprian Ciucu.

Ciprian Ciucu este cercetat de DNA într-un dosar în care este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 2025, ar fi primit foloase necuvenite de la doi oameni de afaceri.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google