Circulația pe Valea Oltului a fost restricționată, după ce au apărut fisuri în asfalt

Circulația pe Valea Oltului a fost restricționată, după ce au apărut fisuri în asfalt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Circulaţia a fost restricţionată pe o singură bandă, miercuri seara, pe DN7 – Valea Oltului, între localităţile Lazaret şi Boiţa, din cauza unor fisuri apărute la partea carosabilă.

„Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Lazaret şi Boiţa (judeţul Sibiu), tronsonul kilometric km. 246+670 şi 246+850, traficul a fost restricţionat la o bandă şi se desfăşoară semaforizat ca urmare a apariţiei unor fisuri ale părţii carosabile şi pe acostamentul sensului Vâlcea – Sibiu”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

ADVERTISING

În zona unde a fost amplasat semaforul, şoferii pot circula cu o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇