Ciolacu a vizitat șantierul Autostrăzii Moldovei: Vremurile șmecheriei s-au terminat. Mai avem un sector unde unele instituții ale statului se joacă

Ciolacu a vizitat șantierul Autostrăzii Moldovei: Vremurile șmecheriei s-au terminat. Mai avem un sector unde unele instituții ale statului se joacă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că Moldova va avea în sfârşit autostradă şi nimeni nu mai poate opri acest proiect. El a precizat că mai e un sector, al treilea, până în Buzău, unde unele instituţii ale statului încă nu își fac treaba.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat în vizita pe Autostrada A7, în zona Mizil, că este un singur tronson unde mai trebuie să recupereze constructorul.

„Am venit, nu am nicio reţinere să o spun, la cea mai bună companie românească pe acest domeniu unde deja a recuperat şi ce a pierdut constructorul pe acel tronson şi e şi în plus. Moldova va avea în sfârşit autostradă, în acest moment, nu mai poate nimeni opri acest proiect, această investiţie în infrastructură.

ADVERTISING

(...) Ritmul la Autostrada Moldovei, impus sută la sută de ministrul Grindeanu. A finalizat contractele, a finalizat licitaţiile, a dat adjudecările, mai avem un sector, al treilea, până în Buzău, unde unele instituţii ale statului încă se joacă. Sper ca alte instituţii ale statului să mă informeze ca şi prim-ministru de fapt ce se întâmplă acolo pentru că nimeni nu răspunde când se pierd bani europeni sau când avem întârzieri.

Cred că aceşti domni de prin instituţii ar fi cazul să se uite un pic pe fereastră şi să vadă foarte clar că vremurile şmecheriei s-au cam terminat. A stagnat suficient România stând după ei şi după anumite interese economice, nu interese ale României”, a spus Ciolacu.

ADVERTISING

Când se va circula pe autostradă de la Craiova la Constanţa

La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că ideea este ca de la anul, pe varianta sudică, de la Craiova la Constanţa, să se poată circula pe autostradă.

Ministrul Transporturilor a afirmat că în jurul Bucureştiului, A0, avem un tronson care în mare leagă DN1, pe partea de nord, aproape de DN2, aproximativ 50 de km, şi care va fi dat în circulaţie într-o lună.

„Am mers apoi pe A0 sud, cele trei loturi, care de asemenea se lucrează, sunt într-un stadiu avansat, unul dintre loturi va fi dat în circulaţie anul acesta”, a precizat ministrul, arătând că există semne de întrebare legate de al doilea lot şi de starea vremii, pentru că vremea ploioasă încetineşte ritmul de lucru pe şantiere.

ADVERTISING

„Ideea este, ca de la anul, de la Craiova, pe această variantă sudică, de la Craiova la Constanţa să se poată circula pe autostradă”, a completat Grindeanu.

Primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Buzău

Totodată, directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că 2024 este anul în care trebuie deschisă circulaţia pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Buzău.

„2024 este anul în care trebuie deschisă circulaţia pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Buzău! Nu mai accept nicio întârziere din partea celor două Asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 (Pizzarotti-Retter) şi pe lotul 2 (Trace-Coni)”, a scris, marţi, pe Facebook, directorul CNAIR, Cristian Pistol, după vizita făcută cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe şantiere.

Acesta anunţă că a atras din nou atenţia că trebuie să crească mobilizarea astfel încât anul viitor să finalizeze lucrările pe cei 49,35 km dintre Ploieşti şi Pietroasele.

„Am făcut tot ce ţine de CNAIR pentru ca antreprenorii să poată avea bani şi front de lucru. Dar în cazul în care nu vor înţelege că trebuie să recupereze întârzierile, vom aplica sancţiuni. Nu pot să accept ca la peste un an de la începerea lucrărilor progresul fizic să nu atingă nici măcar 25% pe cele două loturi finanţate prin PNRR (Dumbrava – Mizil şi Mizil – Pietroasele)”, a mai transmis sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇