Cine este eroina de la Sydney. Povestea femeii care l-a ucis pe atacatorul de la mall

Cine este eroina de la Sydney. Povestea femeii care l-a ucis pe atacatorul de la mall

O femeie poliţist e cea care a reuşit să îl neutralizeze pe criminalul de la mall-ul din Sydney.

Individul a înjunghiat oamenii la întâmplare, sâmbătă după amiază, într-un centru comercial aglomerat. Şase oameni au murit, alţii au fost grav răniţi, inclusiv un bebeluş.

Poliţista a acţionat singură şi a reuşit să-l împuşte.

Într-un comunicat, Poliţia a dat mai multe detalii despre ce s-a întâmplat:

"În jurul orei 15.30 (ora locală, 9.30, ora României), serviciile de urgenţă au fost chemate la Westfield Bondi Junction, în urma unor informaţii potrivit cărora mai multe persoane au fost înjunghiate. Un agent ataşat la comandamentul de zonă al poliţiei din suburbiile de est s-a confruntat cu un bărbat cu un cuţit. Bărbatul s-a năpustit asupra ofiţerului, înainte de a fi împuşcat mortal".

ADVERTISING

Poliţista a şi încercat să îl resusciteze pe agresor, până la sosirea medicilor de la ambulanţă, dar în cele din urmă bărbatul nu a putut fi salvat.

Prim-ministrul australian a lăudat curajul poliţistei care l-a împuşcat pe atacator, spunând că aceasta a intrat singură în "acţiunea în desfăşurare, evident foarte periculoasă. Ea este cu siguranţă o eroină. Nu există nicio îndoială că a salvat vieţi prin acţiunea ei.

Şi este un exemplu că acei oameni care poartă (uniforma) sunt oameni care se grăbesc spre pericol, nu fug de el. Şi le mulţumesc fiecăruia, fiecăruia dintre ei, pentru acţiunile pe care le-au întreprins până acum şi pentru acţiunile pe care le vor întreprinde în zilele următoare, într-o perioadă dificilă. Vă mulţumesc”, a transmis Anthony Albanese, citat de The Guardian.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Şeful Poliţiei din statul New South Wales, Karen Webb, a adăugat că femeia „a dat dovadă de un curaj enorm... tocmai am vorbit [și] ea este în regulă, familia ei este în regulă. Ea are tot ce îi trebuie deocamdată”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇