Cinci pasageri ai unui avion au rămas blocați 36 de ore într-o mlaștină plină de crocodili, după o aterizare de urgență (Video)

Cinci pasageri ai unui avion au rămas blocați 36 de ore într-o mlaștină plină de crocodili, după o aterizare de urgență (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci persoane au fost blocate timp de 36 de ore într-o mlaştină plină cu caimani (specie de crocodili) din Amazonul bolivian, după ce avionul în care se aflau a aterizat de urgenţă.

Acestea au fost salvate vineri, au anunţat autorităţile, informează Le Figaro.

Toţi pasagerii aflaţi la bord - trei femei, un copil şi pilotul - au scăpat nevătămaţi, fiind găsiţi de serviciile de urgenţă în avionul răsturnat. Avionul decolase miercuri din oraşul Baures, cu destinaţia oraşul Trinidad, ambele aflate în departamentul Beni, la 180 de kilometri distanţă. De atunci, ei au fost daţi dispăruţi.

„Am fost înconjuraţi de caimani care veneau spre noi”, a declarat presei de pe patul de spital Andrés Velarde, un pilot în vârstă de 29 de ani. De asemenea, ei au văzut apropiindu-se un anaconda curios, lung de câţiva metri.

Pilotul a explicat că, atunci când avionul a început să piardă altitudine, a căutat o câmpie pentru a face o aterizare de urgenţă şi a găsit doar o mlaştină în apropierea unei lagune.

„Am petrecut aproape 36 de ore fără să putem dormi”, a adăugat Andrés Velarde, mâncând făină de manioc pe care unul dintre pasageri o adusese cu el. „Nu puteam bea apă sau să ne mişcăm din cauza caimanilor”, a explicat el.

În departamentul Beni, în centrul Amazonului, călătoriile se fac în principal cu avionul, din cauza stării precare a drumurilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇