China a ridicat și ultima restricție antiCovid. Este așteptat un val de turiști chinezi în toată lumea

China a ridicat și ultima restricție antiCovid. Este așteptat un val de turiști chinezi în toată lumea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China a ridicat carantina obligatorie la venirea din străinătate, punând capăt celor trei ani de izolare auto-impusă, chiar dacă se confruntă cu o creştere a cazurilor de Covid-19.

După trei ani cu unele dintre cele mai draconice restricţii din lume, care i-au afectat economia şi au generat proteste masive în toată țara, luna trecută China a ridicat brusc majoritatea măsurilor de combatere a pandemiei, informează AFP.

Carantina la intrarea în țară era ultima restricție rămasă. Măsura data din 2020. Toate persoanele care intrau în țară erau obligate să stea în carantină în hoteluri dedicate. Iniţial, carantina era de trei săptămâni, după care a fost redusă la o săptămână vara trecută, apoi la cinci zile în noiembrie.

ADVERTISING

În decembrie, când guvernul a anunțat că din ianuarie nu va mai fi nevoie să stai în carantină la întoarcerea din străinătate, mulți chinezi și-au făcut planuri de călătorie în străinătate, site-urile de rezervări fiind luate cu asalt.

Dar perspectiva unui aflux masiv de turişti chinezi a determinat mai multe  ţări să impună teste călătorilor din China, unde numărul contaminărilor a explodat de la încetarea bruscă a politicii „zero Covid”.

Mai mult, numărul de cazuri de Covid este de așteptat să crească, înaintea sărbătorii de Anul Nou Chinezesc de la sfârşitul lunii ianuarie, când milioane de oameni vor părăsi marile oraşe pentru a-şi vizita rudele, adesea în vârstă şi vulnerabile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇