Chesnoiu află marți dacă rămâne fără imunitate

Chesnoiu află marți dacă rămâne fără imunitate

Conducerea Camerei Deputaţilor a stabilit, cu privire la solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Chesnoiu pentru începerea urmăririi penale, ca deputaţii Comisiei juridice să emită un raport până luni seara, iar votul în plen să aibă loc marţi, după plenul comun al Legislativului, a transmis instituţia.

DNA a cerut ridicarea imunităţii ministrului social-democrat al Agriculturii Adrian Chesnoiu. Întrucât Chesnoiu este şi deputat, DNA sesizează Camera Deputaţilor pentru formularea unei cereri de urmărire penală.

ADVERTISING

Adrian Chesnoiu a anunţat că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Premierul Nicolae Ciucă a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu. „Guvernul României îşi menţine angajamentele de a asigura standardele de integritate şi profesionalism necesare bunei funcţionări a Executivului”, a transmis instituţia.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇