Cel mai grav incident de acest gen s-a produs la 16 august 2010 la secţia de Reanimare a maternităţii Giuleşti din Capitală. Trei nou-născuţi au decedat în seara zilei tragediei. Opt bebeluşi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, patru dintre aceştia, cu arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului. A doua zi, încă un nou-născut a decedat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Trei zile mai târziu, un alt bebeluş a decedat ridicând numărul morţilor la cinci. În urma exploziei au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei.
***
În ultimii zece ani s-au mai produs o serie de incidente similare:
11 aprilie 2018 – Un puternic incendiu a izbucnit la etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, 18 pacienţi fiind evacuaţi. În momentul producerii incendiului, în clădire se aflau 120 de persoane, acestea fiind transferate la alte unităţi medicale. Unul dintre pacienţii transferaţi de la Terapie Intensivă, din clădirea în care a avut loc incendiul a murit la Institutul Regional de Oncologie. Pentru stingerea incendiului care a afectat o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi a fost nevoie de mobilizarea a 62 de pompieri, intervenţia a opt autospeciale de stingere şi a autoscării. Focul a fost stins după mai bine de şase ore de la izbucnire. Acesta ar fi izbucnit din cauza supraîncălzirii instalaţiei electrice veche. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost încălcată legislaţia în ceea ce priveşte „sănătatea în muncă”.
10 martie 2018 – O infirmieră a suferit arsuri pe membre într-un incendiu care s-a produs într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe mai mult de 20% din corp. Totodată, o asistentă a fost intoxicată cu fum. Incendiul s-a produs într-un salon situat la etajul al II-lea, nefiind necesară evacuarea bolnavilor din celelalte saloane. În salon se aflau două persoane, din care una era decedată înainte de izbucnirea focului.
19 noiembrie 2015 – Un incendiu de proporţii s-a produs la un spital din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara. Incendiul s-a manifestat la etajul unu al clădirii spitalului. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.
7 iunie 2015 – Un incendiu a izbucnit la Spitalul Judeţean Baia Mare, la etajul I, chiar deasupra Unităţii de Primire Urgenţe, cel mai probabil de la o ţigară aprinsă aruncată de la etajele superioare. Nu a fost nevoie de evacuarea personalului sau pacienţilor, şi nimeni nu a fost rănit.
3 aprilie 2015 – Spitalul Vechi din municipiul Satu Mare a fost afectat de un incendiu. Focul s-a propagat de la Secţia de Psihiatrie Cronici, aflată la subsol, unde un pacient a dat foc unei saltele.
15 februarie 2014 – Un incendiu a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati. Incendiul s-a manifestat la etajul şase al Spitalului, unde se afla secţia de chirurgie.
18 noiembrie 2013 – Un incendiu a izbucnit la panoul electric al Spitalului Floreasca, acesta fiind stins până la venirea echipajelor de pompieri. Focul a fost provocat cel mai probabil de un scurtcircuit la reţeaua electrică.
9 mai 2010 – Un depozit de produse farmaceutice veterinare din Slatina a luat foc şi flăcările s-au extins şi la o casă din apropiere, echipaje de pompieri acţionând pentru stingerea incendiului mai bine de 40 de minute. Nu s-au înregistrat victime.
16 martie 2010 – Şapte copii şi 15 cadre medicale au fost evacuate de la etajul cinci al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, din cauza unui incendiu izbucnit la camera de gardă a secţiei de pediatrie. Atât copiii internaţi în spital, cât şi cadrele medicale riscau să se intoxice cu bioxid de carbon dacă operaţiunea de evacuare şi aerisire a saloanelor nu s-ar fi efectuat la timp.
Citește toate informațiile importante despre tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț.