Cel puţin 5.000 de persoane au fost ucise la Mariupol, în estul Ucrainei, de la începutul invaziei ruse, a declarat Tetiana Lomakina, o consilieră a preşedinţiei ucrainene.
”Aproximativ 5.000 de persoane au murit, însă oameni nu mai sunt îngropaţi de zece zile, din cauza bombardamentelor continue”, a declarat ea pentru AFP.
”Având în vedere numărul persoanelor aflate în continuare sub dărâmături (…), ar putea fi în jur de 10.000 de morţi”, estimează ea.
Oraşul portuar Mariupol este asediat de către armata rusă de la sfârşitul lui februarie, iar mii de locuitori sunt nevoiţi să trăiască în condiţii foarte complicate, fără electricitate şi fără apă potabilă.
Aproximativ 160.000 dintre cei 450.000 de locuitori de dinainte de război sunt blocaţi în continuare în oraş, potrivit primarului Mariupolului, Vadim Boicenko.
Război în Ucraina, Ziua 33 - Vezi desfășurarea evenimentelor
”Toate intrările şi ieşirile din oraş sunt blocate (…). Este imposibil să introduci hrană şi medicamente în Mariupol”, deplângea duminică seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
”Forţele ruse bombardează convoaiele cu ajutoare umanitare şi omoară şoferii”, a acuzat el, iar pe străzi zac ”cadavre” imposibil să fie îngropate.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat duminică faptul că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin luni sau marţi, în vederea organizării unei ”operaţiuni umanitare” de evacuare a oraşului, împreună cu Turcia şi Grecia.
Mariupolul este un oraş strategic la Marea Azov, râvnit de către ruşi, pentru ca forţele armate ruse să poată face joncţiunea între Crimeea anexată de Moscova în 2014 şi regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.
Un bilanţ precedent al Primăriei din Mariupol anunţa, la jumătatea lui martie, peste 2.000 de morţi civili de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la 24 februarie.