Cel puţin 16 persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la mina ArcelorMittal din Kazahstan, alte 18 fiind rănite, au transmis autorităţile locale.
Anunţul fiind făcut de unitatea locală a producătorului de oţel cu sediul în Luxemburg care operează mina.
”Dintre cele 252 de persoane aflate la mina Kostenko, 205 au fost evacuate, iar 31 nu fuseseră localizate până la ora 10.00 dimineaţa (04.00 GMT)”, a precizat compania citată de Reuters.
Cel mai recent bilanț arată 18 morți și 16 răniți.
Preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev, care a transmis condoleanţe familiilor victimelor, a cerut Cabinetului său să oprească cooperarea în materie de investiţii cu ArcelorMittal Temirtau.
Deocamdată, nu există informaţii cu privire la modul în care s-a produs incendiul.
ArcelorMittal este o companie multinațională, cu sediul în Luxemburg, și al doilea cel mai mare producător de oțel din lume. Grupul siderurgic deţine trei fabrici în România, la Hunedoara, Iaşi şi Roman.