Cehia include România pe lista roșie a țărilor cu risc mare de infectare cu noul coronavirus: Trebuie să te testezi pe banii tăi după ce te cazezi

Cehia include România pe lista roșie a țărilor cu risc mare de infectare cu noul coronavirus: Trebuie să te testezi pe banii tăi după ce te cazezi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că Cehia a revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul său, iar România va fi de luni, ora 00.00, inclusă pe lista roşie a țărilor cu risc de înalt de infectare.

Astfel, persoanele care călătoresc din România în Cehia pot intra în ţară, însă imediat trebuie să anunţe sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare Direcţia de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină, mai arată MAE.

ADVERTISING

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare în Republica Cehia, în funcţie de statele de provenienţă, acestea fiind clasificate pe două categorii: verde (risc scăzut de infectare) şi roşu (risc înalt de infectare), iar România va fi inclusă, începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00, pe lista roşie. Clasificarea statelor în cele două categorii face obiectul unei reevaluări permanente, bazată pe evoluţia situaţiei epidemiologice din fiecare stat”, au transmis reprezentanţii MAE duminică, într-un comunicat de presă. 

Prin urmare, conform informaţiilor comunicate de autorităţile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terţe, aflate pe lista roşie), însă, imediat după intrare, trebuie să îşi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină. 

ADVERTISING

De asemenea, „toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să îşi notifice prezenţa autorităţilor sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, şi să prezinte ulterior Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat un test molecular privind infecţia cu COVID-19”, mai arată sursa citată. 

Măsurile menţionate nu se aplică următoarelor categorii de persoane: 

- personalul din domeniul transportului internaţional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare; 

ADVERTISING

- cetăţenii statelor membre UE şi străinii posesori ai unui permis de şedere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore. 

Pe de altă parte, tranzitul este permis în următoarele condiţii: 

- Cetăţenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiţia să nu părăsească zona de tranzit din aeroport; 

- Cetăţenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuşi niciunei condiţionări sau obligaţii, dacă durata tranzitului nu depăşeşte 12 ore. 

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426,  apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al ambasadei: 00420 607 078 501

MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905, http://praga.mae.ro/  şi  http://www.mae.ro/.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇