Cehia impune restricţii dure anti-COVID-19 pe perioada sărbătorilor

Cehia impune restricţii dure anti-COVID-19 pe perioada sărbătorilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Republica Cehă va închide magazinele neesenţiale, anumite servicii şi traseele de telescaun urmând să impună restricţii de circulaţie mai dure începând de duminică în încercarea de a ţine sub control o nouă creştere a infecţiilor cu COVID-19 şi a numărului spitalizărilor, a precizat miercuri ministrul Sănătăţii, Jan Blatny.

Guvernul a aprobat trecerea la cel mai ridicat nivel de alertă, a spus Blatny, măsură care presupune impunerea unui lockdown în această ţară cu 10,7 milioane de locuitori pe perioada sărbătorilor şi anularea festivităţilor de Anul Nou, potrivit Reuters.

ADVERTISING

Numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut în decembrie, bilanţul zilnic ajungând marţi la peste 10.000 de cazuri pentru prima dată după 6 noiembrie.

În acest ritm, a precizat Ministerul Sănătăţii, spitalizările s-ar putea apropia de un total de 7.000 până la finalul anului - de la nivelul curent de 4.782 - apropiindu-se din nou de vârful de peste 8.000 atins în noiembrie, când această ţară s-a confruntat cu cea mai mare rată de infectare şi de mortalitate din Europa.

ADVERTISING

La începutul luni,, guvernul relaxase restricțiile

Riscul de deces în urma acestei afecţiuni a crescut de 15 ori de la începutul lui octombrie, până la un total de 10.664.

Noua serie de restricţii vine după ce guvernul a relaxat măsurile de precauţie la începutul lunii, când numărul cazurilor scăzuse în cea mai mare parte.

Cehia a închis din nou barurile şi restaurantele săptămâna trecută, iar noile restricţii vor afecta magazinele şi servicii precum saloanele de coafură.

ADVERTISING

Magazinele care vând produse considerate esenţiale vor rămâne deschise, deşi supermarketurile vor avea permisiunea de a vinde doar produse esenţiale. Restul mărfurilor pot fi comandate online.

O interdicţie de circulaţie pe timp de noapte va fi impusă începând cu ora 21:00, iar reuniunile publice vor fi limitate la două persoane din afara familiei. Serviciile religioase vor fi permise cu un public de până la 10% din capacitatea locurilor. Traseele de telescaun se vor închide.

Doar elevii din clasa întâi şi a doua vor reveni la cursuri după vacanţa de Crăciun, în timp ce restul copiilor vor trece la învăţământul la distanţă.

Blatny a precizat că guvernul se va reuni în ianuarie pentru a reanaliza măsurile, preconizate să rămână în vigoare până pe 10 ianuarie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇