Ce ne poate aduce a doua lună de război în Ucraina

Ce ne poate aduce a doua lună de război în Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Am intrat în a doua lună a invaziei Rusiei în Ucraina, iar sfârşitul acestui război dezonorant în care au fost ucişi sute de civili până acum nu pare să se întrevadă, spun experţii.

Într-o conversaţie cu Henry Hale, profesor la Universitatea George Washington, a cărui expertiză include politica Rusiei, CNN analizează evoluţia de până acum a evenimentelor din Ucraina şi încearcă să anticipeze ce se va întâmpla mai departe.

Sunt mai multe aspecte legate de război care i-au surprins pe analişti, pe lângă invazia în sine. Unul dintre ele este planificarea defectuoasă din partea Rusiei, crede Hale.

“În primul rând, strategia sa militară pare să fie foarte nepotrivită pentru situaţia de faţă. Pare că a fost bazată pe ideea că Ucraina va capitula în câteva zile, că oamenii vor ieşi să-i întâmpine cu flori. Iar acest lucru are la bază o completă lipsă de înţelegere a Ucrainei şi a naturii societăţii ucrainene”, spune Hale.

ADVERTISING

O altă surpriză, una dintre cele mai mari, a fost rezistenţa opusă de forţele ucrainene, care chiar au început de curând să recâştige din teritoriile ocupate de ruşi.

Armata ucraineană a trecut printr-un vast proces de reformare după 2014, când Rusia a anexat Crimeea, proces care a inclus o mai mare autonomie pentru comandanţii locali. Acest lucru s-a dovedit a fi foarte important, ținând cont de faptul că trupele ucrainene au reuşit să ţină piept unei forţe militare mult mai mari în prima lună de război, explică Hale.

S-au trezit în Ucraina, împuşcând oameni despre care li s-a spus că sunt nazişti, dar care nu prea arătau ca naziştii

Ce nu i-a surprins pe experţi, ţinând cont de circumstanţe, este demoralizarea soldaţilor ruşi, care se explică parţial şi prin faptul că ideea invadării Ucrainei îi era străină inclusiv poporului rus.

ADVERTISING

“Dar cred că o parte a motivului pentru care nu au vrut să-i pregătească iniţial să sprijine invadarea Ucrainei este acela că ar fi fost foarte greu să convingă oamenii că un asemenea lucru ar fi necesar.

Şi se pare că, practic, au trimis aceşti soldaţi la război şi le-au spus: 'Ei bine, veţi participa doar la nişte exerciţii’. Şi apoi s-au trezit în Ucraina, împuşcând oameni despre care li s-a spus că sunt nazişti, dar care nu prea arătau ca naziştii”, continuă Hale.

Ce urmează

În linie cu opiniile altor experţi, Hale crede că este foarte posibil ca războiul să intre în curând într-o fază şi mai distructivă: “Cred că Putin riscă aproape totul acum, pentru că orice altceva în afară de o victorie va fi văzut ca un semn de slăbiciune, într-un moment în care se apropie de 70 de ani şi chestiunea succesiunii sale fusese ridicată în Rusia chiar şi înainte de aceste evenimente”.

ADVERTISING

Şi nu ar fi exclus să ia în calcul o opţiune de natură nucleară, crede Hale.

“Dar încă păstrez speranţa că nu este suicidar şi că va încerca să găsească o cale de mijloc pentru a reclama un soi de victorie în interiorul Rusiei”, adaugă Hale.

Redimensionarea ambiţiilor lui Putin înseamnă sfârşitul războiului?

Faptul că Rusia a anunţat că se va concentra pe "eliberarea Donbas-ului" nu înseamnă că războiul se apropie de sfârşit, scriu jurnaliştii The Guardian, care oferă trei motive.

"În primul rând, percepţia lui Putin asupra Kievului, ca teritoriu de drept al Rusiei, nu s-a schimbat.

Aşa cum armata rusă a urmărit să destabilizeze Ucraina şi să-i ucidă soldaţii timp de opt ani între anexarea Crimeii şi campania din acest an, negocierile nu vor opri agresiunea rusă, ci doar îi vor redirecţiona intensitatea.

În al doilea rând, tocmai pentru că Rusia se pregăteşte să anexeze mai mult din teritoriul ucrainean pentru a putea reclama victoria acasă, sancţiunile occidentale nu vor dispărea.

Rezultatul este acela că Putin pierde rapid toate pârghiile de influenţă în Occident, în afara ameninţărilor şi a exercitării forţei. În acest context, orice hiat al luptei va fi pentru ca ruşii să încerce să-şi corecteze greşelile din planul de campanie, să se regrupeze şi să ameninţe cu o viitoare campanie împotriva Kievului.

Al treilea motiv pentru care obiectivele recent anunţate ale Rusiei nu sugerează sfârşitul iminent al ostilităţilor este acela că, tocmai ca urmare a aşteptărilor privind primele două puncte, Ucraina nu va vrea ca încetarea focului să aibă ca rezultat o nouă 'linie de contact' pentru Rusia. Acest lucru ar fi echivalentul ocupării ţării bucată cu bucată.

Ucraina va urmări să consolideze Harkovul şi să prevină încercuirea sa.

În final, Kievul nu se va simţi în siguranţă până când Putin nu va fi înlăturat de la putere sau până când armată rusă nu va fi distrusă şi, în acest scop, va continua să ucidă soldaţi ruşi pe pământ ucrainean cât de mult timp va fi posibil", scriu jurnaliştii britanici.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇