„Cât de senin e cerul României”. Ce au spus primii români care au ajuns în țară după ce au scăpat din infernul din Dubai

„Cât de senin e cerul României”. Ce au spus primii români care au ajuns în țară după ce au scăpat din infernul din Dubai
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Obosiți, dar fericiți că au ajuns acasă în siguranță. Așa s-au declarat mulți dintre românii care au reușit să plece din zona de conflict.

Fie că s-au întors cu ajutorul autorităților, ori pe cont propriu, călătoria a părut o loterie, cu zboruri anulate și emoții la fiecare rezervare. 

750 de români au revenit din Emiratele Arabe Unite și aproape 500 din Israel și Palestina. În total, aproape 4.200 de români au cerut asistență consulară în ultimele zile.

Primii români întorși din Dubai au aterizat pe Aeroportul Otopeni după miezul nopții. 

ADVERTISING

„A fost o loterie, am pariat la propriu pe fiecare avion, cred că 3-4 rezervări am făcut, ne mai și gândim dacă le mai putem anula sau nu, dar nici că mai contează. Până am ajuns acasă n-a fost altceva decât o conștientizare cât de senin e cerul României și cât de plăcut e să ajungi”.

Citește integral informaţiile în articolul de pe ŞtirileProTV.ro

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri