Capcană online: O platformă falsă de investiții promite în numele statului profituri uriașe

Capcană online: O platformă falsă de investiții promite în numele statului profituri uriașe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei campanii online frauduloase care promovează o așa-zisă „platformă de investiții de stat”, prezentată în mod fals ca fiind asociată cu Ministerul Finanțelor.

Într-un mesaj publicat luni pe Facebook, instituția avertizează că aceste oferte promit randamente nerealiste, de până la 150%, și reprezintă tentative de înșelăciune.

„Continuă campaniile frauduloase care promovează o aşa-zisă platformă de investiţii de stat, asociată în mod fals cu imaginea Ministerului Finanţelor”, au transmis specialiștii DNSC. „Aceste mesaje (…) nu sunt asociate cu vreo iniţiativă guvernamentală reală.”

Instituția avertizează că promisiunile de câștiguri rapide și sigure sunt o tactică frecventă în escrocheriile de tip „investiții miraculoase” și recomandă publicului să manifeste prudență în mediul online.

Recomandările DNSC:

  • Verificați informațiile doar din surse oficiale.
  • Fiți atenți la ofertele care par „prea bune ca să fie adevărate”.
  • Nu oferiți date personale sau bancare pe platforme necunoscute.
  • Evitați să accesați linkuri din reclame sau mesaje nesolicitate.
  • Dacă suspectați o fraudă, sesizați autoritățile competente.
  • Dacă ați introdus date bancare, contactați imediat banca.
  • În cazul unui prejudiciu, depuneți plângere la Poliția Română și notificați DNSC (telefon 1911 sau pnrisc.dnsc.ro).

„Protejați-vă datele și acționați cu prudență în fața ofertelor care par prea bune pentru a fi adevărate”, subliniază DNSC, reafirmând nevoia unei informări corecte și responsabile în fața amenințărilor cibernetice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇