Cantități enorme de grindină au căzut în Germania. Au fost scoase plugurile de zăpadă pe străzi (Foto & Video)

Cantități enorme de grindină au căzut în Germania. Au fost scoase plugurile de zăpadă pe străzi (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După o furtună deosebit de violentă de vineri, locuitorii unui orăşel din Germania au avut surpriza vadă pe străzi pluguri de zăpadă, scoase pentru a îndepărta cantităţile enorme de grindină căzute în doar câteva minute.

În înregistrările video surprinse la faţa locului se pot vedea străzile din Reutlingen (landul Baden-Württemberg, sud-vest) în întregime albe, acoperite de grindină.

Stratul de gheaţă ajungea pe alocuri până la 30 de centimetri, potrivit autorităţilor, transmite sâmbătă AFP.

Autorităţile au decis că cel mai bun mod de a curăţa rapid străzile era să scoată plugurile de zăpadă.

Grindina a blocat sistemul de evacuare a apei care a inundat pivniţele şi parcările subterane ale oraşului, au precizat autorităţile.

Nivelul râului Echaz, care traversează oraşul, a crescut cu 1,5 metri în doar cinci minute, acesta ieşind pentru scurt timp din matcă, fără a provoca însă pagube semnificative.



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇