Cancelarul Austriei s-a dus în Bulgaria. Sofia anunță o „cooperare fructuoasă” către Schengen

Cancelarul Austriei s-a dus în Bulgaria. Sofia anunță o „cooperare fructuoasă” către Schengen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Austria va sprijini solicitarea de 2 miliarde de euro adresată de Bulgaria Comisiei Europene pentru a consolida securitatea frontierelor, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, care se află în vizită în Bulgaria la invitaţia preşedintelui Rumen Radev.

Radev şi Nehamer au vizitat luni punctul de frontieră Elhovo, de la graniţa cu Turcia, pentru a vedea ce măsuri pot fi luate pentru securizarea frontierei externe a UE. Rumen Radev şi Karl Nehamer au vizitat, de asemenea, Direcţia Regională a Poliţiei de Frontieră din Elhovo, unde se află Centrul Regional de Coordonare, parte a Sistemului Integrat de Supraveghere Schengen a frontierei bulgaro-turce.

ADVERTISING

Nehammer a postat câteva fotografii pe Twitter, împreună cu un mesaj de susținere pentru Bulgaria: „Vizita mea de azi în Bulgaria este dedicată luptei comune împotriva migrației ilegale. Austria e alături de Bulgaria în asta. Trebuie să frânăm azilul în întreaga Europă. Protejarea graniței externe trebuie să fie principala prioritate a Comisiei Europene”.

Cei doi oficiali au discutat despre securizarea frontierei bulgare şi combaterea presiunii migraţiei, precum şi despre punerea în aplicare a legislaţiei europene privind Schengen.

ADVERTISING

„Mă bucur că delegaţia austriacă a avut ocazia să vadă frontiera şi să se familiarizeze cu modul în care o asigurăm. Migraţia ilegală este o problemă dificilă pentru Europa. Bulgaria, pentru apărarea securităţii sale naţionale şi în calitate de membru responsabil al Uniunii Europene, depune eforturi mari pentru a face faţă acestei probleme", a declarat preşedintele Radev.

„Am construit cu un buget exclusiv naţional securitatea de-a lungul întregii frontiere. Au fost instalate sisteme de supraveghere video fixe şi mobile de-a lungul frontierei", a adăugat el.

ADVERTISING

El a subliniat că presiunea migratorie de-a lungul frontierei a crescut brusc în ultimul an. „În decurs de patru luni am pierdut patru poliţişti şi alte zeci de persoane au fost rănite", a declarat preşedintele bulgar.

„Apreciem sprijinul Austriei în lupta împotriva migraţiei ilegale. Aş dori să îi mulţumesc cancelarului Nehammer pentru cooperarea fructuoasă pe care am stabilit-o cu guvernul său. Acţiunile comune dau deja roade", a mai declarat Rumen Radev, citat de "24 Ceasa".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇