Tragedie în București: Trei copii sub 6 ani au murit arși de vii în patul în care dormeau UPDATE

Tragedie în București: Trei copii sub 6 ani au murit arși de vii în patul în care dormeau <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei copii cu vârste între 2 şi 6 ani au murit după ce patul în care se aflau a luat foc, într-o locuinţă din Sectorul 5 al Capitalei.

„În această dimineaţă, în jurul orei 05:35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat”, anunţă marţi dimineaţă ISU Bucureşti – Ilfov.

Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani.

ADVERTISING

„S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul acestora”, precizează ISU.

UPDATE Poliţia a deschis dosar penal

”La data 31 ianuarie 2023, în jurul orei 5:37, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 19 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că la o locuinţă, din Sectorul 5, ar fi izbucnit un incendiu.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, precum şi poliţişti din cadrul secţiei menţionate, care au demarat investigaţiile”, a transmis Poliţia Capitalei. 

ADVERTISING

Cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, şi dosarul vizează infracţiunea de ucidere din culpa.

Trupurile neînsufleţite urmează a fi transportate la INML pentru necropsie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇