Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că, în perioada în care era comerciant, exista o practică frecventă ca polițiștii să oprească oameni „și să le caute nod în papură”, iar cei opriți aveau de ales între a primi o amendă sau „a rezolva formula prietenește”.
El a subliniat că nu a dat mită, dar a vorbit despre un sistem profund defectuos în care astfel de situații erau obișnuite.
„Nu am spus că am dat mită la poliție, am spus că erau niște practici de a te opri pe drum și de a-ți căuta nod în papură. Și aveai două posibilități: să iei amenzi sau să rezolvi formula prietenește. Și fiecare om a procedat așa cum a considerat de cuviință”, a declarat premierul, întrebat despre afirmațiile sale anterioare privind perioada în care activa în mediul privat.
„Sisteme publice fundamental defectuoase”
Bolojan a făcut apel la memoria colectivă, invocând practicile de la granițele țării înainte de aderarea la Uniunea Europeană, ca exemplu de disfuncționalitate sistemică.
„Ani de zile, în România, dacă nu recunoaștem că am avut sisteme publice care au funcționat în mod fundamental defectuos… vă rog să vă gândiți cum se intra în România înainte de a fi în UE, în zona Poliției de frontieră. Vă rog să vă gândiți cum se intra în zona vămii”, a spus premierul.
„Nu am încurajat niciodată darea de mită”
Bolojan a precizat că nu a susținut și nu susține darea de mită, și că, atunci când a avut putere administrativă, a făcut eforturi pentru reformarea sistemelor afectate de corupție.
„În afară de aceste lucruri, nu am încurajat și nu încurajez niciodată darea de mită sau plata unor atenții. Atunci când a depins de mine… vă rog să vă gândiți că atunci când eram prefect în județul Bihor și apoi secretar general al Guvernului, dacă vă uitați în 2005-2006-2007, serviciile care erau destul de pervertite în România - înmatriculări, permise de conducere, pașapoarte, caziere fiscale, caziere judiciare - au fost operaționalizate. Documentele se eliberau în două ore, cozile de la Udriște au dispărut. E adevărat, nu de pe o zi pe alta, a durat vreo șase luni de zile”, a explicat el.
„Nu trebuie tolerate sisteme industriale de corupție”
Premierul a adăugat că este responsabilitatea celor aflați în funcții publice să elimine corupția sistemică și să prevină reapariția unor rețele „industriale”.
„Avem obligația, atunci când ocupăm o funcție publică, să facem tot ce ține de noi ca aceste sisteme să nu mai funcționeze. E foarte greu să ai sisteme perfecte în orice țară din lume, dar nu trebuie să tolerăm niciodată sisteme de tip industrial. Și eu cred că trebuie să-i condamnăm, în primul rând, pe cei care gestionează astfel de sisteme și nu fac ceea ce trebuie. Asta va fi acțiunea mea”, a conchis Bolojan.