Bloc în flăcări la Constanţa: 250 de oameni au fost evacuaţi, inclusiv cu autoscările de pe acoperiş. Unii au ajuns la spital (Video)

Bloc în flăcări la Constanţa: 250 de oameni au fost evacuaţi, inclusiv cu autoscările de pe acoperiş. Unii au ajuns la spital (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu de proporţii a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, în parcarea internă a unui bloc din Constanţa.

Pompierii au activat codul roşu de intervenţie, iar 250 de oameni au fost evacuaţi, peste o sută fiind coborâţi cu autoscările de pe acoperiş sau de la etajele superioare.

Opt persoane, între care şi copii, au fost transportate la spital cu arsuri sau intoxicaţie cu fum.

Focul a izbucnit de la două maşini, dar s-a extins repede şi în total 36 de vehicule au fost avariate. 

Incendiu in Constanta, cartier Km 5, foarte aproape de LIDL

Pentru a stinge focul a fost nevoie de pompieri din trei judeţe: Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Mihail Cristian Amarandei, a afirmat că la locul incendiului au intervenit 35 de autospeciale. 

ADVERTISING

“Am fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la un ansamblu de locuinţe, în total 150 de apartamente. Am alocat la faţa locului 35 de autospeciale, autospeciale cu apă şi spumă, echipaje medicale, trei autospeciale de lucru la înălţime. Au fost alocate forţele de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi de la două inspectorate limitrofe, Ialomiţa şi  Călăraşi”, a afirmat comandantul ISU Dobrogea.

Focuspress: Ard mașini în subsolul unui bloc!

El a precizat că pompierii au evacuat fiecare locuinţă pentru a se asigura că nu sunt persoane rămase în clădire.

Forţele de intervenţie au evacuat 250 de persoane, dintre care 70 de copii. 

ADVERTISING

“Au fost evacuate în jur de 250 de persoane, dintre care peste 70 de copii. Majoritatea au fost evacuate folosind autospecialele de lucru la înălţime, multe dintre aceste persoane s-au adăpostit pe terasa blocului”, a precizat Mihail Cristian Amarandei. 

Incendiu devastator pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu

El a menţionat că incendiul a pornit de la demisolul blocului, iar 36 de maşini au fost afectate. 

“Deocamdată, din elementele pe care le avem la dispoziţie, incendiul a fost iniţiat din parcarea blocului, de la demisol. Elementele care au stat la baza iniţierii arderii şi dezvoltării acestuia în dinamică vor fi stabilite ulterior. Avem 36 de autoturisme, 25 în subsol şi în parcare şi celelalte 11 au fost pe laturile exterioare ale blocului”, a mai precizat comandantul ISU Dobrogea.

Focuspress: Oameni evacuați din blocul ars

UPDATE 2 Doi tineri au fost filmaţi de o cameră de supraveghere atunci când intră în parcarea subterană, cu câteva secunde înainte de incendiu.

ADVERTISING

După numai câteva secunde se produce o explozie. Apoi, în scurt timp, cei doi sunt văzuţi în timp ce fug din parcarea subterană a blocului şi se fac nevăzuţi, informează Antena3.

UPDATE Prefectul Silviu Coşa a declarat că opt persoane rănite au ajuns la Unitatea de Primite Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, printre care şi doi copii, iar un bebeluş a fost tratat ambulatoriu. 

“O singură persoană mai este internată, a avut o arsură de căi aeriene, este intubată, iar medicii sunt optimişti în ceea ce o priveşte”, a afirmat prefectul.

El a menţionat că şapte locatari din blocul respectiv şi-au petrecut noaptea la Spitalul Militar. 

“Şapte persoane erau la Spitalul Militar. Am luat legătura cu directorul spitalului şi şi-a declarat disponibilitatea să pună la dispoziţie locuri dacă este nevoie. Astăzi, în discuţia cu autorităţile, vom vedea ce posibilităţi asigurăm cetăţenilor de acolo, astfel încât să aibă unde să stea cei care nu au alte posibilităţi până se vor remedia problemele care ţin de repunerea în funcţiune a blocului.

Problema o reprezintă reţele de utilităţi. În afara celor peste 20 de apartamente afectate direct de incendiu, iar cele care nu au fost afectate nu au utilităţi”, a explicat prefectul.

El a menţionat că o femeie care are o pensiune în zona respectivă a deschis-o în cursul nopţii, iar 20 de persoane au mers acolo. 

Zona blocului afectat de incendiu este păzită de echipaje de poliţie, jandarmi şi poliţişti locali.    

Parcarea nu avea autorizaţie ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că parcarea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. 

“În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect), a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol.

După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu”, a transmis ISU Dobrogea. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇