Bătaie între clanuri în Bucureşti. Un om a murit, altul e în stare gravă

Bătaie între clanuri în Bucureşti. Un om a murit, altul e în stare gravă

O persoană a murit şi o alta se află în spital în stare gravă, în urma unei bătăi între clanuri care a avut loc marţi noapte în Capitală.

”În această dimineaţă, în jurul orei 03:00, prin apel 112, a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în Sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, fiind identificate mai multe persoane.

Doi bărbaţi au fost transportaţi la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani, decedând”, anunţă Poliţia Capitalei.

Surse apropiate anchetei afirmă că este vorba despre un conflict între clanurile Duduianu şi Rinu.

ADVERTISING

Bărbatul ucis era lider al clanului Duduianu. Denumit „Pian”, acesta era considerat unul dintre cei mai influenţi interlopi din România, scrie Mediafax.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Vezi și Bătaie în plină stradă, în Chiajna. Doi bărbaţi au ajuns la spital, martorii susţin că s-a tras cu arma

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇