Avioanele Boeing 737 MAX vor putea zbura din nou în Europa începând de săptămâna viitoare

Avioanele Boeing 737 MAX vor putea zbura din nou în Europa începând de săptămâna viitoare

După SUA, Brazilia şi Canada, a venit rândul Europei să emită, săptămâna viitoare, autorizaţia necesară pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

Acest lucru are loc la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi, a anunţat marţi autoritatea europeană de reglementare, informează AFP.

"Credem că săptămâna viitoare vom publica directiva de navigabilitate. Din punctul nostru de vedere, MAX va putea zbura din nou în Europa, începând de săptămâna viitoare", a declarat directorul Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), Patrick Ky.

ADVERTISING

"Am ajuns în stadiul în care cele patru condiţii prealabile ale noastre au fost îndeplinite", a precizat Patrick Ky, citând "o bună înţelegere a ceea ce s-a întâmplat", faptul că "toţi factorii care au contribuit la accidente au fost soluţionaţi", iar anumite puncte "critice" pot fi verificate chiar de EASA, iar piloţii sunt "corect informaţi şi antrenaţi".

"Am beneficiat de o transparenţă totală din partea Autorităţii Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA) şi a Boeing", a mai spus Patrick Ky.

ADVERTISING

Se pot relua și livrările

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) şi-a dat, încă din luna noiembrie a anului trecut, acordul preliminar pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

În luna decembrie 2020, o aeronavă Boeing 737 MAX aparţinând companiei braziliene Gol a efectuat primul zbor comercial al acestui tip de avion, după o pauză de 20 de luni.

ADVERTISING

Faptul că avioanele Boeing 737 MAX pot zbura din nou în Europa înseamnă că producătorul american va putea relua livrările de aparate destinate companiilor aeriene europene - şi deci să îşi îmbunătăţească rentabilitatea -, având în vedere că acestea achită o mare parte din nota de plată în momentul în care iau în posesie avioanele.

723 de avioane Boeing 737 MAX au fost comandate de companiile aeriene europene, cei mai importanţi clienţi fiind Ryanair (210 avioane), Norwegian Air Shuttle (92 de avioane) şi Turkish Airlines (63 de avioane).

Două catastrofe aeriene în 5 luni

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Tot în luna martie 2019, compania TAROM anunţa că directiva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) de a suspenda zborurile cu aparatele Boeing 737 MAX-8 şi 9 nu o afectează, pentru că aeronavele pe care ea le-a comandat, de tip 737 MAX 8, sunt programate să intre în construcţie la finalul anului 2021.

În cadrul Salonului Aeronautic Farnborough, desfăşurat în luna iulie 2018, TAROM a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇