Avertisment de călătorie în Turcia: Sunt proteste în marile orașe

Avertisment de călătorie în Turcia: Sunt proteste în marile orașe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenție traseul deplasării ținând cont de faptul că au loc proteste în capitala Ankara, la Istanbul, Izmir și în alte mari orașe.

Sunt vizate – în principal – piețe și artere rutiere majore din marile orașe turcești, zonele centrale și turistice din Istanbul (precum Beyoglu, Galata, Taksim, Istiklal, Eminonu), respectiv zonele limitrofe universităților, sediilor de partid și/sau locații ale administrației publice/centrale, se arată într-un comunicat al MAE.

ADVERTISING

Cetățenii români sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile autorităților locale, să evite zonele aglomerate din marile orașe ale Turciei.

Autoritățile turce au reținut 343 de persoane în timpul protestelor de peste noapte din mai multe orașe împotriva detenției primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a anunțat sâmbătă Ministerul de Interne, conform Reuters și AFP.

ADVERTISING

Zeci de mii de turci au ieșit în stradă în demonstrații pașnice începând de miercuri, când Imamoglu a fost reținut sub acuzații precum corupție și sprijinirea unui grup terorist. El este principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, pe care îl depășește în unele sondaje de opinie.

Partidul Republican al Poporului, principala forță de opoziție, din care provine primarul Istanbulului, a condamnat decizia ca fiind motivată politic și a îndemnat susținătorii să demonstreze legal.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945; +90.312.447.7940, Consulatului General al României la Istanbul: 90 212.358.0516 și Consulatul General al României la Izmir: +90 232 4650579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii call center-ului în regim de permanență.

ADVERTISING

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Ankara: +90 5323181726, Consulatului General al României la Istanbul: +90 533 5420695, Consulatului General al României la Izmir: +90 5304150077.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://ankara.mae.ro/, https://istanbul.mae.ro/, https://izmir.mae.ro/ și www.mae.ro.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri