Autorităţile sanitare din SUA recomandă o carantină de doar 7 sau 10 zile. Iată de ce

Autorităţile sanitare din SUA recomandă o carantină de doar 7 sau 10 zile. Iată de ce
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile sanitare americane recomandă reducerea de la 14 la zece zile a carantinei persoanelor care au intrat în contact cu un caz pozitiv cu covid-19, în cazul în care aceste persoane nu prezintă simptome, iar cele două săptămâni pot fi reduse chiar la o săptămână de carantină, în cazul în care persoana respectivă a fost testată negativ cu noul coronavirus.

Oficiali  în domeniul sănătăţii speră ca o carantină mai scurtă să fie mai bine respectată şi că va reduce constrângerile economice care decurg dintr-o izolare mai îndelungată, relatează AFP.

ADVERTISING

”Credem că dacă putem reduce un pic constrângerea (...), putem obţine o respectare  mai bună a reglementărilor în ansamblu”, declară Henry Walke, de la centrul de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CDC).

Însă el insistă asupra faptului că această soluţie nu este lipsită de riscuri şi că persoanele care ies din  carantină prematur este necesar să-şi supravegheze o eventuală apariţie a simptomelor timp de 14 zile.

Peste 150.000 de persoane sunt testate în prezent pozitiv cu covid-19 - zilnic - în Statele Unite, unde un val de contaminări este aşteptat după Thanksgiving, o sărbătoare marcată de deplasarea unor milioane de oameni.

ADVERTISING

În acest context şi anticipând călătorii suplimentare de Crăciun, autorităţile sanitare americane au emis miercuri şi noi recomandări cu privire la momentul efectuării testului, subliniind că soluţia cea mai sigură este să rămână acasă.

CDC recomandă un test cu una-trei zile înainte de călătorie şi încă unul la trei-cinci zile după întoarcerea din sejur.

”Testele nu elimină riscurile, dar - împreună cu o reducere a activităţilor neesenţiale, supravegeherea apariţiei simptomelor şi alte măsuri de precauţie precum purtarea măştii şi distanţarea socială - ele pot face călătoriile mai sigure”, apreciază epidemiologul Cindy Friedman.

ADVERTISING

Orban menţine carantina la 14 zile în România

Referitor la acest subiect, premierul Ludovic Orban a declarat, joi dimineaţă, că deocamdată perioada de carantinare va fi menţinută la 14 zile în România.

Paza bună trece primejdia rea, deocamdată menţinem perioada de carantinare la 14 zile.

De altfel, urmărind evoluţia cazurilor, sunt destule cazuri în care se vede că, de fapt, persoana se vindecă în jurul numărului de 14 zile”, a spus Ludovic Orban, joi, întrebat dacă autorităţile au în vedere reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 sau chiar 7 zile.

Alegeri parlamentare: Cum votezi dacă ai COVID sau ești în carantină. Cererea pentru urna mobilă se depune până pe 4 decembrie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇