Austria anunță că a intrat în "al doilea val" de COVID-19. De luni se înăspresc regulile

Austria anunță că a intrat în "al doilea val" de COVID-19. De luni se înăspresc regulile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Austria a intrat în „al doilea val” de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, într-un comunicat emis duminică, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive.

De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena, transmite AFP.

De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.

ADVERTISING

'Suntem la începutul celui de-al doilea val', a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.

Vineri, guvernul austriac a anunţat o înăsprire a măsurilor referitoare la purtarea măştilor şi la adunările publice.

ADVERTISING

Începând de luni, măştilor vor fi obligatorii, pe lângă supermagazine şi mijloacele de transport public, şi în toate unităţile comerciale şi clădirile publice.

Cancelarul Kurz a mai avertizat că, în situaţia în care numărul de cazuri de infectare va continua să crească, guvernul nu exclude noi măsuri. El şi-a exprimat totuşi speranţa că va fi evitată o nouă carantină totală.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇