Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat de dimineaţă că va depune o sesizare la Curtea Constituțională a României (CCR), vizând Legea privind plata pensiilor private, adoptată miercuri de Parlament.
Şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis tot joi să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu aceeaşi lege, care aduce modificări legate de plata pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3.
Argumentele ÎCCJ
1. Lipsa clarității și previzibilității legii
- Legea nu respectă criteriile de accesibilitate, claritate și precizie.
- Sunt folosite trimiteri generale către alte reglementări, fără a indica exact cadrul legal aplicabil.
- Nu este precizat regimul juridic aplicabil înainte și după intrarea în vigoare a legii.
2. Încălcarea dreptului de proprietate
- Se impune obligativitatea semnării unui contract cu un fond de plată, fără opțiunea de retragere integrală a fondurilor.
- Se limitează avansul ce poate fi primit ca plată unică și cuantumul pensiei lunare, fără consimțământul participanților.
- Aceste măsuri reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate privată, recunoscut de Legea 411/2004.
- Lipsa unui scop clar și a unei compensații adecvate poate echivala cu o expropriere indirectă.
3. Încălcarea principiului legalității și securității juridice
- Legea nu oferă un cadru coerent privind situațiile juridice în curs.
- Lipsesc dispozițiile tranzitorii care să protejeze drepturile acumulate sub legislația anterioară.
- Se creează insecuritate juridică și se afectează capacitatea cetățenilor de a-și înțelege și valorifica drepturile.
4. Afectarea încrederii legitime a cetățenilor
- Participanții la fondurile de pensii și-au construit planuri financiare bazate pe cadrul legal anterior.
- Modificările sunt făcute fără consultare publică și fără o perioadă rezonabilă de tranziție.
- Se subminează încrederea cetățenilor în stabilitatea și predictibilitatea sistemului juridic.
Argumentele AUR - Cine câștigă din legea adoptată
Potrivit explicaţiilor AUR, legea încalcă drepturile românilor care au contribuit la pilonul II și III de pensii.
"Prin acest proiect, Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III! Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat «pentru» adoptare, însă iniţiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciţi ai contribuabililor români", afirmă AUR.
În opinia partidului, beneficiarii reali ai noii reglementări sunt administratorii de fonduri, care vor încasa comisioane între 0,21% și 0,27% și care ar profita de pe urma păstrării banilor cât mai mult timp în conturi.
De asemenea, AUR consideră că statul român este principalul câștigător, deoarece legea ar fi un mijloc de salvare a unui sistem public "îndatorat și dezechilibrat financiar".
"Acum, ceea ce vedem este o încălcare vădită atât a încrederii românilor, cât şi o preluare ilegitimă a controlului asupra sumelor de bani şi o pedepsire a celor care au muncit cinstit şi au pus bani deoparte.
În loc să ofere siguranţă, legea adoptată reduce controlul pe care românii îl au asupra propriilor bani şi generează un precedent periculos: regulile pot fi schimbate oricând, chiar înainte de a-ţi primi drepturile pentru care ai contribuit o viaţă. Practic, Guvernul îţi transmite că, de fapt, banii tăi nu mai sunt ai tăi", susţine AUR.
"Nu acceptăm sacrificarea economiilor fiecărui român în numele austerităţii, cât timp marile averi scapă neatinse, iar privilegiaţii statului îşi încasează liniştiţi veniturile grase", conchide AUR.
Legea merge la promulgare, dacă nu o opreşte CCR
Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, legea privind plata pensiilor private.
Legea a trecut cu 178 de voturi „pentru”, 64 „împotrivă” și 22 de abțineri.
La vot, POT s-a abţinut, iar parlamentarii AUR au votat împotrivă.
Proiectul urmează să fie trimis spre promulgare la preşedintele Nicuşor Dan.
Principala schimbare adusă de această lege vizează modul în care pot fi retrași banii acumulați în conturile individuale ale participanților.
- Președintele Asociației de Pensii Private: Fondurile sunt foarte lichide și pot face față plăților, inclusiv vârfurilor care vor veni. Nu se pune problema de a rămâne fără bani
- Bolojan, despre scandalul cu pensiile private: Mi-ar fi mai simplu să mă spăl pe mâini
- AURSF și Claudiu Năsui (USR) critică noua lege a pensiilor private: Lobby-ul a câștigat din nou. Românii pierd din nou
Deputații au respins un amendament al lui Claudiu Năsui (USR), care avea ca scop restabilirea dreptului participanților de a dispune liber de propriile economii acumulate în contul de pensie, prin posibilitatea de a solicita plata integrală, de până la 100% din valoarea activului personal transferat către fondul de plată.
Ce se schimbă
Retragere eșalonată a banilor:
- La cerere, participantul va putea retrage inițial doar 30% din suma acumulată, sub formă de plată unică.
- Restul sumei va fi plătit eșalonat pe o perioadă de 8 ani.
Excepții importante:
- Bolnavii cu afecțiuni oncologice pot solicita întreaga sumă acumulată, 100% din activul personal, sub formă de plată unică.
- Persoanele cu fonduri sub valoarea a 12 indemnizații sociale lunare pot, de asemenea, retrage toți banii din Pilonul II într-o singură tranșă.
Cum va funcționa sistemul de plată a pensiilor private
Noua lege creează un cadru legal extins pentru organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, cu următoarele elemente-cheie:
- Se vor constitui fonduri speciale de plată a pensiilor private, administrate de furnizori de pensii private, entități autorizate de ASF.
- Aceste fonduri vor gestiona plățile lunare către beneficiari, în două forme:
- Retragere programată: pensii pentru o perioadă limitată, din conturi individuale.
- Pensie viageră: plăți pe toată durata vieții beneficiarului (sau a supraviețuitorului).