Aterizare forțată a unui avion al cărui pilot avea o urgență medicală. Aparatul de zbor, controlat de o pasageră (Video)

Aterizare forțată a unui avion al cărui pilot avea o urgență medicală. Aparatul de zbor, controlat de o pasageră (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pasagera unui avion de mici dimensiuni a preluat controlul şi aparatul de zbor a aterizat forţat, sâmbătă, pe o insulă din Massachusetts, după ce pilotul a suferit o urgenţă medicală, a anunţat poliţia.

Potrivit AP, accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază în apropierea aeroportului de pe Insula Martha’s Vineyard din West Tisbury, Massachusetts. Pilotul, un bărbat în vârstă de 79 de ani, a suferit urgenţa în timpul apropierii de aterizare a avionului, a precizat poliţia statului Massachusetts.

Poliţia a precizat că accidentul "a dus la o aterizare dură în afara pistei, care a provocat ruperea în două a aripii stânga a avionului". Autorităţile nu au indicat numele niciuneia dintre persoanele aflate în avion şi au precizat că ambele au fost transportate la spital.

ADVERTISING

Pilotul a fost apoi transportat la un spital din Boston în stare gravă. Pasagera a suferit răni uşoare şi a fost externată de la un spital local, a precizat poliţia.

Avionul Piper Meridian fabricat în 2006 a plecat din Westchester County, New York, sâmbătă după-amiază. Pilotul şi pasagera sunt locuitori din Connecticut, a precizat poliţia.

Accidentul este investigat de poliţia statală, de Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) şi de Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA). Un purtător de cuvânt al FAA a declarat că NTSB se ocupă de anchetă.

ADVERTISING

Aeronava a fost ridicată şi dusă într-un loc sigur de pe aeroport, iar locul accidentului a fost curăţat, a precizat poliţia statală.

Accidentul a avut loc la aproape 24 de ani de când în urma prăbuşirii unui aparat de zbor Piper şi-au pierdut viaţa John F. Kennedy Jr., soţia sa Carolyn Bessette şi sora acesteia, Lauren Bessette, în largul Martha's Vineyard.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇