Atacuri în serie ale Israelului, soldate cu 30 de morți în orașul din Gaza unde se află tabere de refugiați. Bombardamente cu victime și la ținte din Liban, inclusiv sediul ONU

Atacuri în serie ale Israelului, soldate cu 30 de morți în orașul din Gaza unde se află tabere de refugiați. Bombardamente cu victime și la ținte din Liban, inclusiv sediul ONU
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apărarea civilă din Fâşia Gaza a anunţat, vineri seara, moartea a 30 de persoane ucise în cursul zilei într-o serie de lovituri israeliene asupra oraşului şi a taberei de refugiaţi Jabalia, în nordul teritoriului aflat în război, relatează AFP.

Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al acestei organizaţii legate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a anunţat că o lovitură care a avut loc în jurul orei locale 21:40 a făcut „12 morţi, între care femei şi copii” în oraşul Jabalia.

Anterior, Ahmad Kahlout, directorul Apărării Civile pentru nordul Fâşiei Gaza, anunţase 18 decese în mai multe lovituri care au avut loc în cursul zilei în oraşul şi tabăra de refugiaţi Jabalia care au atins în special "opt şcoli" situate în tabără, şcoli care servesc ca adăpost pentru persoanele strămutate.

ADVERTISING

Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat vineri că cel puţin 42.126 de palestinieni au fost ucişi de armata israeliană de la începutul războiului, 61 dintre ei în ultimele 24 de ore.

Conflictul a fost declanşat la 7 octombrie de un raid al Hamas în sudul Israelului, în care militanţii săi au ucis 1.200 de israelieni şi au luat 250 de ostatici.

Dublu bombardament în Liban

Un atac aerian israelian a ucis doi soldaţi libanezi şi a rănit alţi trei, la câteva ore după ce armata israeliană a tras asupra sediului misiunii ONU de menţinere a păcii din Liban, pentru a doua oară în tot atâtea zile, relatează The Guardian, subliniind că ambele incidente provoacă îngrijorare crescândă cu privire la escaladarea campaniei Israelului şi la extinderea conflictului din Orientul Mijlociu.

ADVERTISING

Cele două incidente de vineri au generat şi mai multe îngrijorări cu privire la escaladarea campaniei Israelului, pe fondul valuri de atacuri aeriene grele în Liban. Armata Libanului nu a fost implicată în luptele dintre Israel şi Hezbollah şi şi-a retras forţele de la graniţa dintre ţări când Israelul şi-a lansat invazia luna trecută.

Armata libaneză a declarat că soldaţii săi au murit într-un atac aerian israelian în apropierea unui punct de control militar din provincia sudică Bint Jbeil. Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că au vizat poziţiile Hezbollah şi că „nu cunosc nicio facilitate a armatei libaneze în zona atacului”.

ADVERTISING

Atacul aerian a avut loc la scurt timp după ce doi membri din Sri Lanka ai Forţei Interimare a ONU în Liban (Unifil) au fost răniţi când IDF a deschis focul în apropierea bazei de menţinere a păcii din Naqoura. Armata israeliană a susţinut  că soldaţii săi au vizat ceea ce ei credeau a fi o ameninţare la 50 de metri de bază, adăugând că va continua „să examineze circumstanţele incidentului”.

Vineri noaptea târziu, Hezbollah i-a avertizat pe israelieni să stea departe de poziţiile armatei din zonele rezidenţiale din nordul ţării, spunând că Israelul „foloseşte casele coloniştilor în unele aşezări” şi are baze militare „în vecinătatea aşezărilor”.

„Avertizăm coloniştii să nu stea în apropierea acestor zona militare pentru a-şi proteja vieţile.”

Bombarderea poziţiilor ONU a venit pe măsură ce conflictul, care a început acum un an în Gaza, continuă să se extindă. În timpul nopţii, atacurile aeriene israeliene asupra centrului Beirutului au ucis 22 de persoane când au lovit un cartier rezidenţial dens populat, cu blocuri de apartamente şi magazine mici, în centrul capitalei libaneze.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇