Atac cu cuțitul în Austria: Un copil a murit, alte patru persoane au fost rănite. Poliția a arestat un sirian

Atac cu cuțitul în Austria: Un copil a murit, alte patru persoane au fost rănite. Poliția a arestat un sirian
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un băiat a murit, iar alte patru persoane au fot rănite într-un atac cu cuţitul în sudul Austriei. Poliţia a arestat un cetăţean sirian.

Bărbatul în vârstă de 23 de ani a înjunghiat la întâmplare cinci trecători în oraşul Villach, relatează dw.com.

Un băiat în vârstă de 14 ani a murit, iar alte patru persoane, cu vârstele cuprinse între 14 şi 32 de ani, au fost rănite. 

Presupusul atacator a fost arestat. Acesta este un solicitant de azil sirian cu un permis de şedere valabil şi fără antecedente penale, potrivit informaţiilor preliminare, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Rainer Dionisio.

Incidentul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 16:00. Potrivit lui Dionisio, un şofer care livra alimente a văzut atacul şi a intrat cu vehiculul său în agresor, care a suferit răni minore şi a fost arestat „imediat după atac”.

Poliţia a declarat că nu este clar dacă suspectul a acţionat singur şi continuă să caute alţi posibili suspecţi. Motivaţiile sale erau, de asemenea, neclare, iar poliţia continuă investigațiile.

„Trebuie să aşteptăm până când vom obţine informaţii sigure”, a declarat Dionisio.

Atacul are loc la doar două zile după un atac cu maşină în oraşul german Munchen. O fetiţă de doi ani şi mama sa au murit din cauza rănilor suferite în acel atac.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇