Un bărbat a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi într-un atac armat la Grenoble, anunţă parchetul care confirmă o dezvăluire a publicaţiei Dauphiné Libéré.
Cei trei bărbaţi au fost victime ale unor tiruri cu arme de foc după ce au fost luaţi drept ţintă duminică, spre ora locală 20.00 (21.00, ora României), de către un bărbat care circula cu o trotinetă electrică într-un cartier din oraş.
Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 47 de ani, se afla în stop cardio-respirator la sosirea salvatorilor, iar decesul a fost constatat la spital, relatează AFP.
Ceilalţi doi bărbaţi, în vârstă de 24 de ani, au fost răniţi, unul grav.
Parchetul a deschis o anchetă cu privire la ”asasinat şi tentativă de asasinat”, încredinţată Diviziei Criminalităţii Organizate şi Specializate (DCOS) din cadrul Poliţiei Judiciare.