Armata Israelului susține că un spital din Beirut adăpostește un buncăr cu aur și milioane de dolari

Armata Israelului susține că un spital din Beirut adăpostește un buncăr cu aur și milioane de dolari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un spital din Beirut este evacuat luni, anunță directorul instituției. Evacuarea se face la solicitarea armatei israeliene, care susține că sub spital se află un buncăr Hezbollah cu aur şi milioane de dolari.

Fadi Alameh, directorul spitalului al Sahel din Beirut, spune că unitatea este evacuată după ce israelienii au susținut că „milioane de dolari în aur și numerar” au fost găsite într-un buncăr, potrivit Sky News.

Spitalul al Sahel este situat în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, într-o zonă controlată de Hezbollah.

ADVERTISING

Anterior, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că „există milioane de dolari în aur și numerar în buncărul lui Hassan Nasrallah”.

„Unde este situat buncărul? Direct sub Spitalul Al Sahel, în inima Beirutului", a explicat Hagari.

Nu este clar dacă va urma un atac asupra spitalului.

Armata israeliană a vizat resursele financiare ale Hezbollah. A aruncat în aer mai multe sucursale bancare și l-a ucis pe șeful grupului de transferuri de bani al Hezbollah în Siria.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇