Arma furată de la un militar aflat în post la o unitate din Mamaia Sat a fost găsită în apropierea unităţii militare alături de cele 30 de cartuşe.
Potrivit www.replicaonline.ro, pistolul mitralieră şi cele 30 de cartuşe au fost descoperite, în afara unităţii militare, dar în apropierea acesteia.
Un pistol mitralieră şi muniţie au fost furate, în 19 martie, de la un militar aflat în postul de pază de la o unitate din Mamaia Sat, iar apoi agresorul a fugit, sărind gardul.
Militarul de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în timp ce executa serviciul de pază în unitate.
“O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20.15, şi l-a atacat pe militar. Militarul, aflat în postul de pază, a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe”, anunţa atunci Ministerul Apărării.
Parchetul Militar Constanţa şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului.