ANI îl acuză pe Toni Greblă de conflict de interese: Fostul șef al AEP și-a mărit de trei ori salariul

ANI îl acuză pe Toni Greblă de conflict de interese: Fostul șef al AEP și-a mărit de trei ori salariul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a fost declarat în conflict de interese administrativ și incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada martie 2023 – septembrie 2024, Toni Greblă a semnat, în calitate de președinte al AEP, trei ordine prin care și-a mărit salariul.

ANI a stabilit, de asemenea, că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate între 28 martie 2023 și 28 februarie 2025, întrucât a deținut simultan două funcții publice: președinte al Secției de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ și președinte al Autorității Electorale Permanente, relatează Agerpres.

În februarie 2025, Parlamentul l-a revocat pe Toni Greblă din funcția de președinte al AEP, după ce Curtea de Conturi a constatat că, la doar două zile după numirea sa în martie 2023, acesta și-a stabilit indemnizația lunară cu încălcarea legii. Indemnizația fusese calculată raportat la salariul minim brut în plată la acel moment (3.000 lei), deși indemnizațiile funcțiilor de demnitate publică erau înghețate la nivelul de 2.080 lei.

Potrivit Curții de Conturi, calculul eronat al indemnizației lunare a avut efect, în mod implicit, și asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determina ca procent din indemnizația lunară.

În 2024, Snoop.ro a dezvăluit că Toni Gteblă a încasat în anul precedent peste 700.000 de lei (140.000 de euro) din pensie, pensii speciale, salarii și diurne.

Curtea de Conturi a constatat că suma care trebuie recuperată era de aproape 24.000 de euro.

Toni Greblă a semnat un angajament de plată pentru a restitui banii, însă AEP a ținut cont doar parțial de controlul efectuat de Curtea de Conturi, a scris sursa citată.

Contactat de Snoop.ro, Toni Greblă a dat vina atunci pe fostul secretar general al Autorității, Constantin-Florin Mitulețu-Buică. "A fost o eroare pe care a făcut-o fostul secretar general de atunci. Eu am primit decizia în ziua în care am fost numit, fără să mă uit de unde vine asta. Am crezut că așa este", s-a justificat acesta. Mai mult, Greblă a susținut că el a chemat Curtea de Conturi pentru a îndrepta situația.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇